Un autocar în care se aflau 30 de elevi a luat foc pe un drum din Moldova Nouă, în Caraş-Severin
Intervenţie de urgenţă a pompierilor, în această dimineaţă, după ce un autocar în care se aflau 30 de elevi a luat foc pe o şosea din Caraş-Severin. Din primele date, vehiculul s-ar fi aprins în mers pe DN57, în localitatea Moldova Nouă.
De Redactia Observator la 02.04.2024, 10:08Şoferul a tras imediat pe dreapta şi a evacuat copiii. Autocarul venea de la Sicheviţa şi mai avea câteva sute de metri pâna la destinaţie.
Autocar cu 30 de copii la bord, cuprins de flăcări
Pompierii au intervenit de urgenţă să stingă incendiul, mai ales că flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza vântului şi au cuprins întreg autocarul.
"În această dimineață, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar care transporta elevi, în localitatea Moldova Nouă. Până la sosirea pompierilor, din interiorul autocarului s-au autoevacuat, în siguranță, aproximativ 30 de elevi. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Sosiți la locul intervenției, pompierii au constatat faptul că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcari. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric, produs la compartimentul motor al autovehicului", a transmis ISU Caraş-Severin.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Ce spun polțiștii
Astăzi, la ora 07.42, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au fost sesizați despre faptul că un autobuz care transporta elevi a luat foc. Din primele cercetări s-a stabilit că la intersecția străzilor Constantin Daicoviciu și Nicolae Titulescu din Moldova Nouă, ar fi izbucnit un incendiu la compartimentul motor al unui autobuz care transporta elevi pe direcția Berzasca Moldova Nouă.
Toți cei 30 de elevi au coborât din autobuz fără a exista victime omenești. Incendiul a fost lichidat de pompieri. Din verificări s-a stabilit că autobuzul avea inspecția tehnică periodică valabilă. În acest caz cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.