Un băieţel de un an şi jumătate a murit după ce a fost strivit de o maşină. Şoferul, care parca, nu l-a văzut întins pe iarbă
Accident şocant într-un camping din Cluj. Un copil de nici un an şi jumătate a murit după ce a fost strivit de o maşină pe care şoferul încerca să o parcheze.
De Redactia Observator la 29.06.2023, 21:51Incidentul s-a petrecut în timp ce părinţii băiatului şi câţiva prieteni se aflau la iarbă verde într-un camping de la marginea localităţii. La un moment dat, un bărbat de 61 de ani, prieten cu părinţii victimei, a încercat să-şi parcheze maşina, dar nu l-a observat pe copilul întins pe iarbă.
L-a acroşat cu partea din faţă a maşinii şi i-a provocat răni extrem de grave. Părinţii au sunat la 112, dar nu au mai avut răbdare să aştepte ambulanţa şi au pornit cu maşina personală spre spital. Pe drum s-au întâlnit cu echipajul, care a a început manevrele de resuscitare. La spital, medicii au fost nevoiţi să declare decesul micuţului.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, dar s-a stabilit că nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar şi anchetatorii spun că a fost vorba de un accident nefericit.