Un bărbat din Botoșani s-a uitat peste gard, la vecinul, văzând toate animalele din ogradă adunate la un loc. Când și-a dat seama ce se întâmplă, era prea târziu
Descoperire macabră în Botoşani. Cadavrul unui bărbat a fost găsit în stare de putrefacţie, bucăţi din trup fiind mâncate de câinii şi pisicile omului.
De Redactia Observator la 21.11.2017, 16:54Descoperire macabră într-o localitate din Botoşani. Cadavrul unui bărbat a fost găsit în stare de putrefacţie, bucăţi din trup fiind mâncate de câinii şi pisicile omului.
Cazul a intrat în atenţia poliţiei, după ce un vecin al bărbatului, în vârstă de 78 de ani, din satul Zoiţani, comuna Adăşeni, a mers în vizită la acesta, dar i-a găsit trupul prăbuşit în curtea casei.
Când s-a apropiat de acesta, bărbatul a realizat că bucăţi din trupul celui căzut erau sfâşiate. Speriat, omul a sunat la 112, la faţa locului ajungând mai multe echipaje de poliţişti şi criminalişti.
Oamenii legii au declanşat o anchetă, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, fiind dispusă şi efectuarea unei necropsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.