Antena LIVE

Curs valutar

Un bărbat din Lupeni, care s-a rătăcit pe munte, a supravieţuit 8 zile în sălbăticie cu fructe de pădure şi apă. Localnicii l-au găsit din întâmplare

Un bărbat din oraşul Lupeni, care s-a rătăcit pe munte şi a fost căutat apoi de echipele de salvamontişti şi voluntari, a fost găsit după opt zile, fără probleme majore de sănătate, el relatând ulterior că a reuşit să supravieţuiască consumând fructe de pădure şi apă dintr-un pârâu din zona staţiunii Straja, scrie Agerpres.

De la 15.09.2022, 11:10
WhatsApp
Imagine ilustrativă Facebook

Bărbatul a fost dat dispărut de familie pe 5 septembrie, după ce urcase la munte, imediat fiind începute operaţiunile de căutare. În cadrul acestor misiuni, echipele de salvatori s-au ajutat de drone şi câini antrenaţi pentru astfel de operaţiuni.

"Au fost opt zile de căutare neîncetată în zona Straja, pe văile principale, unde s-a presupus că această persoană s-ar fi rătăcit. A fost găsit în cea de-a opta zi (marţi seara - n.r.) de către nişte localnici. Au dat peste el din întâmplare, deşi echipele de salvare au trecut de nenumărate ori prin acel loc", a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Bărbatul se afla într-o stare de sănătate bună şi după un control medical a fost predat familiei.

Şeful Salvamont Hunedoara a explicat că în cele opt zile de căutări, echipele trimise pe munte au fost însoţite de voluntari, de membri ai familiei şi prietenii celui dat dispărut.

Căutările, desfăşurate inclusiv cu drone şi câini

"Au fost opt zile în care echipe de 7-8 salvatori montani, însoţiţi de membri ai familiei, voluntari şi mulţi localnici, au periat toată zona. Căutările s-au desfăşurat inclusiv cu drone şi câini. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine. Este surprinzătoare această supravieţuire de opt zile, în care probabil bărbatul s-a hrănit cu ceea ce a găsit prin pădure", a spus Bodean.

El a arătat că în această perioadă a anului sunt mulţi localnici care pleacă la cules de ciuperci, situaţie în care acestor persoane li se recomandă să anunţe familia în ce zone intenţionează să se deplaseze şi timpul pe care estimează că îl vor petrece acolo. De asemenea, este bine ca oamenii să aibă la ei o haină de ploaie, hrană şi apă pentru o zi sau două. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

hunedoara munte salvamont valea jiului
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025