Un bărbat din Piatra-Neamț a sunat la 112 și a anunțat că se sinucide. A renunțat la gând pentru că i s-a făcut somn
Somnul este un sfetnic bun se spune. Iar acest lucru pare să fie valabil și pentru un bărbat de 50 de ani din Piatra-Neamț.
De Monica Palade la 06.01.2022, 16:47Omul a sunat la 112 și a anunțat că vrea să își încheie toate socotelile cu viața. Moldoveanul nu este la prima abatere, el fiind un obișnuit deja al numărului de urgență.
A renunțat la sinucidere pentru că i s-a făcut somn
Aproape săptămânal sună să își anunțe intenția, scrie stiri-neamt.ro. Ultima dată a sunat și a spus că este gata să moară și că se va înjunghia.
Doar că după ce a discutat cu polițiștii și a fost sfătuit să nu recurgă la gestul fatal, bărbatul le-a mărturisit că a renunțat la gând, pentru că i s-a făcut somn și merge să se culce. Cel mai probabil, se va răzgândi până la apelul următor.