Antena LIVE

Curs valutar

Bărbatul din Săcele împuşcat de un poliţist a murit. Ar fi încercat să lovească un jandarm cu toporul

Bărbatul în vârstă de 36 de ani împuşcat de un poliţist în timpul unei intervenţii în Săcele, judeţul Braşov, a murit, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Oficialii Poliţiei au transmis public faptul că poliţistul a folosit arma în condiţiile în care bărbatul l-a atacat pe un jandarm cu toporul, instituţia transmiţând că „prin intervenţia promptă a poliţistului, viaţa colegului de la jandarmi a fost salvată”.

De la 13.07.2024, 19:10
WhatsApp
Un bărbat din Săcele, împuşcat de un poliţist după ce ar fi încercat să lovească un jandarm cu toporul Shutterstock

UPDATE: Oficialii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov anunţă, sâmbătă după amiază, că bărbatul de 36 de ani împuşcat de un poliţist a murit. 

Anterior, atât oficialii Poliţiei cât şi cei ai Parchetului au evitat să dea date despre starea bărbatului după ce s-a tras asupra lui, ambele instituţii precizând doar că acesta a fost dus la spital. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a transmis că „având în vedere pericolul iminent (manifestat inclusiv prin ridicarea toporului cu intenţia vădită de a lovi un jandarm), agentul de poliţie a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, urmat de două focuri, în direcţia agresorului”, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov anunţa că „agentul de poliţie a făcut uz de armamentul din dotare asupra bărbatului”. 

„Urmează să se efectueze o autopsie şi să se stabilească cauzele decesului”, transmite Parchetul. 

Pe acelaşi subiect

Conform sursei citate, cei doi - jandarmul şi poliţistul - interveniseră într-un conflict între vecini, la care participa şi tânărul de 36 de ani, potrivit Agerpres.

Bărbatul rănit a fost preluat de către un echipaj medical, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

"La data de 13 iulie, în jurul orei 12,45, IPJ Braşov a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în municipiul Săcele, se află în desfăşurare o stare conflictuală între vecini, cu potenţial de escaladare. La faţa locului a intervenit, în primă instanţă, un echipaj, format dintr-un poliţist şi un jandarm, moment în care un bărbat, în vârstă de 36 de ani, implicat în conflict, a ieşit cu un topor, ameninţând forţele de ordine. Având în vedere pericolul iminent (manifestat inclusiv prin ridicarea toporului cu intenţia vădită de a lovi un jandarm), agentul de poliţie a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, urmat de două focuri, în direcţia agresorului", se arată într-o informare transmisă de IPJ Braşov.

Ulterior, în scopul aplanării conflictului şi a prevenirii escaladării acestuia, în sprijinul primului echipaj au intervenit, de urgenţă, alţi poliţişti şi jandarmi.

"Prin intervenţia promptă a poliţistului, viaţa colegului de la jandarmi a fost salvată. Poliţiştii continuă cercetarea la faţa locului, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului", a precizat IPJ Braşov. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

brasov sacele impuscat politist jandarm
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025