Un bărbat s-a stropit cu benzină şi a amenințat că își dă foc în fața Parchetului din Slobozia. Intervenţie de urgenţă a jandarmilor
Un bărbat de 53 de ani a ameninţat că îşi va da foc, sâmbătă spre duminică dimineaţa, după ce s-a acoperit cu benzină în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia. Era nemulţumit de un dosar penal în care era implicat şi cerea insistent o discuţie cu un procuror. Un jandarm îmbrăcat în civil a reuşit să îi distragă atenţia, moment în care ceilalţi colegi l-au imobilizat.
De Redactia Observator la 23.07.2023, 11:15Potrivit Jandarmeriei Române, aproape de miezul nopții, un bărbat în vârstă de 53 de ani, pe fondul unor nemulțumiri legate de un dosar penal în care era implicat, a amenințat că se autoincendiază pe scările din fața ușilor de acces în Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Jandarmul de serviciu a tergiversat discuția până la sosirea tuturor echipajelor de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Bărbatul, care s-a stropit cu combustibil, având în mână o brichetă și fiind foarte agitat, a refuzat negocierea cu orice persoană îmbrăcată în uniformă, insistând că vrea să discute cu un procuror din cadrul Parchetului.
Un jandarm aflat în timpul liber a salvat situaţia
- Un tânăr a murit pe loc, iar un altul a ajuns la spital cu picioarele rupte după un accident cumplit în Constanța
- Șofer blocat și atacat cu toporul, pe o stradă din Vişeu de Sus. Tânărul a filmat cu telefonul momentul șocant
- Cisternă plină cu motorină, răsturnată pe o stradă în Ploieşti. Pompierii au răcit rezervorul camionului,...
„În timp ce se negocia cu persoana nemulțumită, Mihai, un jandarm ialomițean, care se afla în timpul liber, în haine civile, a intrat, împreună cu jandarmi de la grupa antiteroristă din cadrul Jandarmeriei Ialomița și luptători SAS din cadrul Poliției Ialomița, pe ușa din spate a instituției și sub pretextul că este procurorul de serviciu, i-a distras atenția bărbatului, l-a dezechilibrat, reușind astfel să fie imobilizat de forțele de ordine. În acel moment, colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița au acționat stingătorul pentru a preveni autoincendierea ”, a transmis Jandarmeria Română.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind internat pentru investigații suplimentare.