Un cioban sănătos-tun, care voia să ajungă gratis în Cluj-Napoca, a pus pe drumuri timp de 4 ore paramedicii SMURD
Situație inedită pentru paramedicii SMURD din Cluj. Miercuri la amiaza, un apel la 112 anunța că un bărbat de 60 de ani, cioban, se află în stare gravă la stâna din Valea Fânațelor. A urmat o mobilizare generală, cu sprijinul celor de la CERT Rescue, și patru ore de cărat echipament medical în două mașini de teren, pentru a-l salva pe om. Doar că ciobanul era sănătos-tun. Se gândise să ia ambulanța până în Cluj-Napoca, mai ales că transportul e gratuit.
De Redactia Observator la 28.04.2022, 22:35Potrivit informațiilor obținute de reporterul Observator Alex Prunean, bărbatul era angajat la o stână și tocmai primise salariul. Zi în care, se pare, obișnuia să coboare în sat și să consume alcool. Miercuri, însă, șeful lui nu a vrut să îl transporte, așa că s-a prefăcut că îi este rău și a sunat la ambulanță. Și a scăpat basma curată: polițiștii nu l-au putut amenda, deoarece nu putut nimeni să dovedească faptul că nu îi era rău la momentul apelului.
Întâmplarea, povestită de paramedicii SMURD din Cluj
"Ieri, pe la ora 15:00, o ambulanță SMURD a fost solicitată să intervină la un caz medical în Valea Fânațelor. Cel care a sunat la 112 a anunțat că un bărbat de 60 de ani se află în stare gravă.
Paramedicii s-au mobilizat și au încercat să ajungă la victimă cât mai repede cu putință. Fiind nevoiți să străbată un drum accidentat, plin de noroi, au solicitat sprijinul celor de la CERT Rescue. Ambulanța n-a mai putut înainta. Astfel, salvatorii și voluntarii au încărcat aparatura medicală în două mașini de teren și l-au găsit, după un efort considerabil, pe bărbatul care a cerut ajutor", au transmis cei de la SMURD.
Surpriză: ciobanul era perfect sănătos, dar ar fi vrut să-l ducă ambulanța în Cluj-Napoca, gratuit
"Probabil că știți povestea „Băiatul care a strigat lupul”. Ei bine, ne-am simțit ca sătenii din poveste când am aflat că persoana în cauză nu suferea de vreo afecțiune gravă. Din contră, s-a gândit că ar putea să folosească ambulanța ca un mijloc de transport gratuit spre Cluj-Napoca. Misiunea descrisă mai sus a durat în jur de patru ore. Întorși la unitate, paramedicii au curățat ambulanța, deoarece nu putea fi trimisă la alte cazuri. Apoi și-au continuat activitatea cu empatie, devotament și rigurozitate", au povestit paramedicii.