Un copil dintr-un centru de plasament a ajuns cu ARSURI grave la spital, după ce A LUAT FOC!
Un băieţel, în vârstă de 10 ani, a ajuns de urgenţă la spital cu arsuri, după ce s-a jucat cu diluant, împreună cu un coleg din centrul de plasament.
De Redactia Observator la 19.10.2017, 12:43Întâmplare şocantă într-un centru de plasament din Lugoj! Un băieţel, în vârstă de 10 ani, a ajuns de urgenţă la spital cu arsuri, după ce s-a jucat cu diluant, împreună cu un coleg din centru.
Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş efectuează o anchetă internă, după ce un copil din Lugoj a ajuns la spital cu arsuri după ce s-a jucat cu diluant.
Sticla de diluant a fost găsită la marginea gardului centrului de plasament din Lugoj, unde copilul era internat. În joacă, celălalt băiat a aprins o brichetă, iar micuşul stropit cu diluant a luat foc într-o fracţiune de secundă. Băiatul a suferit arsuri la nivelul feţei, gâtului şi pe o mână, fiind transportat de urgenţă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara”
Reprezentanţii Direcţiei de Protecţia Copilului Timiş au demarat o anchetă internă, pentru a stabili dacă angajaţii centrului de plasament sunt sau nu vinovaţi.
Băiatul de 10 ani este internat în centrul de plasament din Lugoj de peste un an, alături de fratele lui.