Antena LIVE

Un hoț din Satu Mare a furat produse de 10 lei dintr-un magazin, iar când a fugit cu ele l-a lovit o mașină

Un bărbat de 38 de ani din Satu Mare a fost aproape de a ajunge la spital, după decizia neinspirată de a fura produse în valoare de 10 lei dintr-un magazin Profi. Văzându-se cu "prada" în mâini, individul a luat-o la fugă, însă a uitat să se asigure și a fost lovit de o mașină. S-a ales cu răni minore, dar și cu un dosar penal pentru furt.

De la 23.10.2022, 17:05
Un hoț din Satu Mare a furat 10 lei dintr-un magazin, iar când a fugit cu banii l-a lovit o mașină presasm.ro

Conform publicației locale PresaSM, la ieșire din unitatea comercială, fiind urmărit de angajatul Profi care a fost martor la furt, bărbatul a încercat să treacă strada prinr-un loc nepermis și a fost lovit de un autoturism Audi. Hoțul a scăpat cu răni minore, find dus doar la secția de poliție.

"La data de 21 octombrie a.c., în jurul orelor 11.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați despre faptul că, în incinta unei societăți comerciale situate pe Bulevardul Traian, o persoană ar fi săvârșit infracțiunea de furt. Polițiștii au stabilit faptul că o persoană necunoscută ar fi profitat de un moment de neatenție al angajaților societății și ar fi sustras produse, cauzând un prejudiciu de 10,45 lei. Persoana bănuită de comiterea infracțiunii a fost identificată de către polițiști în proximitatea magazinului, fiind vorba despre un bărbat de 28 de ani, din Satu Mare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt", a transmis IPJ Satu Mare.

Ți-a plăcut acest articol?

satu mare hot barbat furt
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024