Un microbuz a plonjat într-un câmp, după ce s-a ciocnit cu un TIR în Constanţa. Şapte pasageri au fost răniţi uşor
Un accident în care au fost implicate un TIR şi un microbuz de persoane a avut loc luni dimineaţă, în judeţul Constanţa.
De Redactia Observator la 20.11.2023, 08:48Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi luni, în legătură cu producerea unui accident rutier între un TIR şi un microbuz în care se aflau opt persoane. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, două autovehicule au fost implicate într-o coliziune față-spate pe DN 2A Mihail Kogălniceanu – Hârșova.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
Toate victimele sunt conştiente iar 7 persoane au fost rănite ușor, necesitând îngrijiri medicale, au precizat autoritățile.