Un nou accident mortal cu români, pe o autostradă din Ungaria. O camionetă s-a făcut praf de un TIR (video)
Un nou accident mortal cu români, pe o autostradă din Ungaria. O dubiţă condusă de un şofer român a intrat într-un TIR, pe autostrada M5, la 32 de km de Budapesta.
De Redactia Observator la 24.05.2018, 15:13Un nou accident mortal cu români, pe o autostradă din Ungaria. O dubiţă condusă de un şofer român a intrat într-un TIR, pe autostrada M5, la 32 de km de Budapesta.
Şoferul român a murit pe loc, strivit între fiarele cabinei. Autostrada a fost închisă total pe sensul de mers spre Budapesta, accidentul având loc în jurul orei 10:00.
Camioneta, susţin martorii, e înmatriculată în România, având numere de Timişoara. Mai mulţi şoferi români care au trecut prin zonă susţin că îl cunoşteau pe cel mort, care lucra pentru o firmă din comuna Ortişoara, judeţul Timiş.
Marţi, 9 români au pierit pe o şosea din Ungaria, după ce microbuzul în care călătoreau s-a izbit frontal cu un TIR plin cu Nisip. Şoferul microbuzului făcea live pe facebook în momentul impactului.