Antena LIVE

Curs valutar

Un nou rând de panouri a fost amplasat în parcurile care găzduiesc operele lui Brâncuşi

Autorităţile din Tg. Jiu sunt cât se poate de perseverente! După ce au amplasat de două ori panouri cu greşeli gramaticale în parcurile care găzduiesc operele l

De la 28.11.2017, 18:02
WhatsApp
Vezi și:

Autorităţile din Tg. Jiu sunt cât se poate de perseverente! După ce au amplasat de două ori panouri cu greşeli gramaticale în parcurile care găzduiesc operele lui Brâncuşi, acum fac o nouă încercare.

Autorităţile din Târgu Jiu au montat panourile de avertizare prima oară în primăvara acestui an. Asta după ce mai mulți tineri au vandalizat Coloana Infinitului şi au scrijelit diverse mesaje pe opera marelui sculptor român. Consiliul local a adoptat atunci măsura de a interzice atingerea operelor și instituirea pazei la obiective. Şi a ajuns deja la a treia variantă de panouri.

Asta pentru că primele panouri amplasate au conţinut greşeli gramaticale şi de exprimare. Aşa că autorităţile speră că a treia oară e cu noroc. Cei o sută de mii de lei cât costă cele 16 noi panouri de avertizare vor fi achitaţi din bugetul local al primăriei Tărgu Jiu.

Turiştii care merg să viziteze cele două parcuri dedicate lui Brîncuşi vor putea descarca și un program pe telefon prin care vor avea acces la  informaţii, în mai multe limbi străine, despre operele sculptorului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment observator16 panouri brancusi opere observator stirile antena 1
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025