Un pasager a filmat momentul în care motorul avionului Hi-Sky ia foc în aer
Zbor cu emoţii din Bucureşti spre Oradea. Un avion al companiei Hi-Sky s-a întors aseară din drum după numai 18 minute. Avea probleme cu un motor. Un pasager a filmat momentele de spaimă. Călătorii au fost debarcaţi iar cursa, anulată.
De Mădălina Chiţac la 05.03.2025, 19:53"Pan! Pan! Pan! Probleme la motor. Cerem să ne întoarcem pe Otopeni". Este semnalul SOS dat de pilotul avionului Hi-Sky, la scurt timp după plecare.
Motorul avionului, cuprins de flăcări
Aeronava Airbus A320 a decolat de la Bucureşti la ora 18:47. După 18 minute de zbor, a aterizat în siguranţă, înapoi, pe aeroportul Henri Coandă. Pasagerii au fost coborâţi din avion şi nevoiţi să înnopteze la Bucureşti, până dimineaţă când au plecat cu altă cursă.
Momentul în care motorul este cuprins de flăcări a fost filmat de unul dintre pasageri. După un zgomot puternic începe să iasă fum din dreptul motorului.
Primarul din Oradea, pasager
Potrivit unor surse, pasager în avion ar fi fost şi primarul din Oradea. Într-un comunicat, Hi-Sky a anunţat că "având ca prioritate protejarea pasagerilor, echipajului și aeronavei, piloții au luat decizia de a se întoarce pe aeroportul de plecare". Experţii tehnici vor analiza cauzele care au dus la defecțiunea tehnică a avionului. Aeronava a fost scoasă din uz, până la remedierea problemelor motiv pentru care compania a anulat şi cursa care trebuia să plece de la Oradea spre Bucureşti
"Pe fondul unei defecțiuni tehnice constatate după decolare, având ca prioritate protejarea pasagerilor, echipajului și aeronavei, piloții au luat decizia de a se întoarce pe aeroportul de plecare. Aeronava a aterizat în condiții de siguranță, fără incidente, la București. În continuare, echipele tehnice desfășoară activități de analiză a cauzelor care au dus la defecțiunea tehnică și de remediere a acesteia, înainte de reintroducerea aeronavei în serviciu. Cursa către Oradea a fost anulată, iar pasagerii au fost rerutați sau li s-au oferit opțiuni alternative de zbor", se arată într-un comunicat de presă Hi-Sky.
La finalul lunii ianuarie, un avion cu 194 de pasageri care plecase de la Bucureşti spre Marsilia s-a întors după numai 15 minute de la decolare, pentru că aeronava s-a umplut de fum. Aproape în acelaşi timp, o aeronavă care zbura de la Budapesta la Abu Dhabi a cerut să aterizeze de urgenţă la Otopeni, tot din cauza problemelor tehnice.