Un polițist de la Secția 9 din Capitală, înjunghiat de un bărbat de 28 de ani
Un poliţist a fost înjunghiat în curtea Secţiei 9 din Capitală, fiind rănit la picior. Agresorul,un bărbat de 28 de ani, a fost prins de poliţist cu ajutorul unui coleg, fiind apoi reţinut pentru ultraj.
De Redactia Observator la 02.04.2021, 10:16- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
”În noaptea de 01/02 aprilie 2021, un bărbat de 28 de ani, din judeţul Ilfov, a intrat în curtea Secţiei 9 Poliţie şi cu un cuţit l-a atacat pe poliţistul ce executa controlul accesului în sediul subunităţii. În pofida faptului că a reuşit să îl rănească pe poliţist la un picior, acesta, cu sprijinul ofiţerului de serviciu, l-a imobilizat pe bărbat”, anunţă Poliţia Capitalei.
Poliţistul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Agresorul se află in custodia poliţiştilor şi a fost sesizată unitatea de parchet, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
După administrarea probatoriului, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reţinerea bărbatului de 28 de ani.