Un pompier din Turda, găsit spânzurat în casă. Ar fi lăsat și un bilet de adio
Se mutase de un an la casă, în comuna Călărași, de lângă Turda, dar nici măcar acest lucru nu i-a adus bucuria și liniștea. Un pompier de aproximativ 40 de ani a decis să își încheie socotelile cu viața. A fost găsit spânzurat în propria casă de familie, informează reporterul Observator Alex Prunean.
De Monica Palade la 17.03.2023, 18:16Bărbatul suferea de depresie și ar fi avut ceva probleme familiale. Înainte de gestul fatal, a lăsat un bilet de adio prin care explică de ce a ales acest drum. Surse din achetă spun că se temea să nu ajungă războiul din Ucraina și în Romania.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. ”La data de 17 martie a.c., în jurul orei 14.20, Poliția municipiului Turda a fost sesizată despre faptul că un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Călărași, a decedat, ca urmare a spânzurării, într-o anexă a gospodăriei. O echipă operativă s-a deplasat la fața locului în vederea demarării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat IPJ Cluj.
Ce spun salvatorii
"Un echipaj al serviciului de ambulanță județean a fost solicitat astăzi, în jurul orei 14.20, pentru a acorda asistență medicală de urgență unui subofițer operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda, ce se afla în timpul liber acasă. Bărbatul a fost găsit fără semnale vitale, iar echipajul medical a început, imediat după sosirea la locul solicitării, manevrele de resuscitare. Din păcate acestea nu au readus semnalele vitale ale colegului nostru", spune ISU Cluj.