Cristian Boureanu, nota de plată pentru scandal. Iubita sa, Laura, a izbucnit în lacrimi în sala de judecată
Un pumn şi câteva înjurături te pot costa sute de mii de euro. Asta a aflat Cristian Boureanu, după un proces de 10 ore. Laura a izbucnit în lacrimi.
De Redactia Observator la 26.01.2018, 08:06Un pumn şi câteva înjurături te pot costa sute de mii de euro. Asta a aflat Cristian Boureanu, după ce unul dintre politiştii care l-au imobilizat în trafic pe omul de afaceri le-a spus judecătorilor că vrea 50.000 de euro daune morale. Cel lovit i-a cerut 200.000 de euro. Atât poliţiştii implicaţi în scandal, cât şi Boureanu au ajuns în faţa judecătorilor care analizează cazul.
Nu cred că e o situaţie foarte plăcută. Vă sfătuiesc să umblaţi cu buletinul la dumneavoastră. Nu doresc nimănui să circule pe stradă fără buletin, a declarat aseară Cristian Boureanu, după 10 ore de proces. S-au făcut audieri în dosarul în care este judecat pentru ultaj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Fostul deputat e negru de supărare. Poliţistul de la Brigada Rutieră, care îl acuză că l-a agresat verbal, i-a cerut daune morale de 50.000 de euro.
"După ce maşina s-a pus în mişcare, am auzit mai multe claxoane, iar, din partea dreaptă, am văzut o persoană care a scos mâna pe geamul din partea dreaptă a autoturismului şi a făcut semne obscene", au fost declaraţiile din sala de judecată.
Aceste gesturi, care i-ar fi jignit autoritatea, l-au determinat pe agentul de poliţie să ceară despăgubiri. Conform unor surse judiciare, celălalt poliţist lovit de Boureanu îi cere acestuia daune de 200.000 de euro.
Şi atunci, dar şi ieri, Cristian Boureanu a fost însoţit de iubita sa. Şi ea a fost trimisă în judecată pentru mărturie mincinoasă.
Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu
În momentul în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat n-am mai ştiut de mine vreo două luni de zile. Şi să ştiţi că este foarte greu ca într-o zi să te duci cu persoana iubită undeva şi după te trezeşti că se întâmplă un eveniment şi realizezi că nu mai este lângă tine.
Tânăra a plâns în sala de judecată. Când a auzit că se spun minciuni, a explicat ea.
Laura Dincă
Eu am cerut să fiu ajutată în momentul acela şi nimeni nu m-a ajutat, niciun organ de poliţie... cum poate ar trebui să te simţi protejat. Eu nu m-am simtit protejată, m-am simţit ca într-un ring de box.
Cristian Boureanu
Am fost foarte supărat când am auzit în sală spunându-se că Laura nu a fost lovită când, din ce-am văzut la toate televiziunile pe care le vad aici, caseta în care Laura este lovită când eu sunt căzut la pământ.
Fostul deputat a criticat autorităţile pe motiv că în instanţă a ajuns doar dosarul în care este acuzat de ultraj, nu şi cel în care el a reclamat comportamentul abuziv al poliţiştilor din seara în care a fost oprit în trafic.