Un recidivist din Dolj, arestat la domiciliu, a fost reţinut de poliţişti după ce a bătut un tânăr în plină stradă
Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii doljeni după ce a agresat un tânăr pe stradă, anchetatorii stabilind că agresorul era arestat la domiliciu într-un alt dosar şi a încălcat această măsură preventivă.
De Redactia Observator la 23.09.2022, 15:38Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis că poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au reţinut, vineri, pentru 24 de ore, un tânăr de 24 de ani, din comuna Ostroveni, bănuit de lovire sau alte violenţe şi evadare.
''Ieri, în jurul orei 23.00, la sediul Secţiei 1 Poliţie Craiova a fost adus, de către un echipaj al Poliţiei Locale Craiova, un tânăr de 24 de ani, din Ostroveni, care fusese implicat într-un conflict, pe o stradă din Craiova. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul, în timp ce se afla pe strada Popa Şapcă din Craiova, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit cu pumnul în zona feţei un tânăr de 24 de ani, din localitate'', se arată în comunicat.
Sursa citată a precizat că agresorul fusese arestat la domiciliu şi avea obligaţia să nu părăsească imobilul din Craiova. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.