Un şofer care conducea fără permis, urmărit de poliție, în Constanța. Bărbatul a avariat trei mașini și s-a ales cu dosar penal
Un şofer fără permis a lovit trei maşini parcate în municipiul Constanţa în timp ce era urmărit de poliţişti, pe numele său fiind întocmit dosar penal, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 09.10.2022, 12:45Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că sâmbătă seara, poliţiştii au făcut semnal de oprire pentru o maşină, care şi-a continuat deplasarea. În timp ce era urmărit de poliţişti, şoferul a lovit trei maşini parcate.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal
„La data de 8 octombrie, în jurul orei 23.35, poliţiştii au identificat un bărbat, de 29 de ani, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Caraiman, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate”, a transmis IPJ Constanţa.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru această perioadă. De asemenea, anchetatorii au mai aflat că maşina respectivă este proprietatea unei femei, în vârstă de 51 de ani. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă.