Un şofer de 42 de ani din Dâmboviţa a provocat un accident cu trei răniţi şi a fugit de la locul faptei. S-a predat a doua zi
Un şofer de 42 de ani a produs un accident pe DJ 702E în comuna Cobia în care au fost rănite trei persoane, a fugit de la locul faptei, iar a doua zi s-a prezentat la Poliţie, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa, notează Agerpres.
De Redactia Observator la 05.07.2022, 12:53Şoferul a lovit o maşină care staţiona şi pe care a proiectat-o în alt autoturism. Trei pietoni au fost răniţi. "La data de 4 iulie, pe drumul judeţean 702 E, în comuna Cobia, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Mislea, ar fi condus un autoturism, în localitatea Gherghiţeşti, din direcţia Cobia către Găeşti, intrând în coliziune cu un autoturism staţionat. Ulterior, autovehiculul a fost proiectat într-un alt autoturism. În urma evenimentului, trei bărbaţi, pietoni, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital", precizează IPJ Dâmboviţa.
După producerea evenimentului rutier, şoferul de 42 de ani a fugit de la locul faptei. Marţi acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti. "Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului", mai informează IPJ Dâmboviţa.