Antena LIVE
Foto

Un tânăr de 21 ani a plecat beat de la clubul de manele, s-a urcat la volanul unui BMW şi s-a oprit în poarta Poliției Locale din Satu Mare

Un tânăr de 21 ani a intrat cu maşina în poarta Poliţiei Locale din Satu Mare, după ce ar plecat beat de la un club de manele şi s-a urcat la volan.

De la 24.12.2023, 15:59
Un tânăr de 21 ani a plecat beat de la clubul de manele, s-a urcat la volanul unui BMW şi s-a oprit în poarta Poliției Locale din Satu Mare IPJ Satu Mare

La data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Transilvania din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 21 de ani, din Tarna Mare, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului și ar fi intrat în coliziune cu un imobil.

Avea o alcoolemie de aproape 0,70 mg/l alcool pur în aer

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ți-a plăcut acest articol?

accident tanar beat politie club
Întrebarea zilei
Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 11 mai 2024. Berbecii încep un proiect nou. Află ce se...
CaTine
Publicat 10.05.2024
Mihai Albu, diagnosticat cu cancer! Cunoscutul designer a fost operat în urmă cu...
spynews.ro
Publicat 09.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cel mai vândut telefon Android în prima parte a anului 2024. Ce model a dominat...
Useit
Publicat 09.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Mama lui Justin Bieber sărbătorește vestea că o să fie bunică. Ce a spus...
ZU
Publicat 10.05.2024
Churros cu sos de ciocolată. Rețetă de gogoși spaniole
Hello taste
Publicat 10.05.2024
Bagajul copilului: ce să pui în el când călătorești alături de cel mic
Deparinti
Publicat 10.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de rodie. De ce îți poate îmbunătăți...
Medicool
Publicat 10.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024