Un tânăr de 23 de ani din Blaj s-a oferit să ajute un şofer să schimbe roata unei cisterne: cricul a cedat şi autoutilitara a căzut peste el
Accident teribil petrecut sâmbătă după-amiază lângă Blaj. Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost prins sub o cisternă.
De Redactia Observator la 11.07.2021, 18:15Potrivit alba24.ro, care citează martorii oculari, tânărul s-a oprit pentru a-l ajuta pe şoferul cisternei să schimbe o roată. Cricul a cedat, iar autoutilitara care transporta lapte a căzut peste el. La faţa locului au intervenit echipele de descarcerare ale SMURD, dar şi o autospecială cu apă şi spumă.
Tânărul a fost resuscitat imediat ce a fost scos de sub cisternă şi transportat la spital. A răspuns manevrelor de resuscitare abia după ce a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Municipal Blaj. Poliţia a deschis dosar penal în caz, sub aspectul săvârşirii de vătămare corporală din culpă.