Un tânăr de 25 de ani rupt de beat a provocat accidentul grav din Floreşti cu 4 victime. Un bebeluş care nu se afla în scaun special a fost rănit
Accident grav, seara trecută, în comuna Floreşti, din judeţul Cluj. Patru persoane printre care şi un copil au ajuns la spital, după un carambol între două maşini şi un autobuz. În urma alcooltestului, s-a stabilit că şoferul vinovat avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De Redactia Observator la 22.02.2024, 09:57Un accident grav a avut loc ieri seara, în jurul orei 21.40, pe DN1 – E60, în localitatea Florești, din care a rezultat rănirea a 4 persoane și avarierea a 3 autovehicule.
Un bebeluş şi 3 adulţi, răniţi
"Din cercetările polițiștilor efectuate la fața locului a reieșit că, un tânăr, de 25 de ani, care ar fi condus autoturismul pe sensul opus de mers, în direcția municipiului Oradea, ar fi intrat în coliziune laterală cu un mijloc de transport în comun, condus înspre Cluj-Napoca, de un bărbat de 46 de ani. În urma impactului, autovehiculul tânărului de 25 de ani a fost proiectat într-un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 34 de ani, care circula în direcția municipiului Cluj-Napoca.
În urma evenimentului, tânărul de 25 de ani, o pasageră de 24 de ani și un minor de 1 an, aflați în autoturismul acestuia, au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluați de echipajele SMURD și transportați la spital. Totodată, a necesitat îngrijiri medicale și bărbatul de 34 de ani. Menționăm faptul că minorul nu se afla într-un dispozitiv de siguranță", conform IPJ Cluj.
Tânărul de 25 de ani a fost testat pentru consumul de alcool unde a reieşit valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.