Un tânăr de 26 ani şi-a aşteptat fosta iubită într-o parcare din Târgu Jiu şi a bătut-o cu o bucată de lemn. Fata are doar 16 ani
Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a agresat fosta iubită, minoră, şi a încălcat ordinul de protecţie emis de Judecătoria Târgu Jiu în luna noiembrie a anului trecut pe numele său, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
De Redactia Observator la 27.01.2025, 12:14- Un cuplu, printre cei trei suspecţi arestaţi în legătură cu furtul tezaurului dacic: "Păreau oameni normali". DETALII la Observator 19:00
- Bugetul pe 2025: ministerele care primesc bani în plus şi cele de la care se taie. Analiştii spun că ţinta de deficit nu va fi respectată
Potrivit sursei citate, duminică, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu - Biroul Ordine Publică au continuat cercetările privind săvârşirea infracţiunilor de lovire şi încălcarea ordinului de protecţie, iar în urma probatoriului administrat a fost luată măsura reţinerii, pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr de 26 de ani, din comuna Bustuchin, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj.
Bărbatul avea ordin de restricţie
"La data de 25 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o tânără de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că a fost agresată fizic de fostul său concubin. La locul sesizării au ajuns mai mulţi poliţişti, care l-au urmărit pedestru, identificat şi imobilizat pe tânărul de 26 de ani, acesta fiind condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor. Din primele verificări a reieşit faptul că, în seara zilei de 25 ianuarie, în jurul orei 23,00, acesta ar fi aşteptat-o pe tânără în parcarea din faţa blocului în care aceasta locuieşte şi ar fi lovit-o cu un obiect contondent confecţionat din lemn, în zona picioarelor şi a corpului, persoana vătămată fiind preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Târgu Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale", se arată într-o informare a IPJ Gorj.
De asemenea, s-a mai stabilit faptul că bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Târgu Jiu, prin sentinţă civilă, la data de 5 noiembrie 2024, prin aceea că, în împrejurările arătate mai sus, s-a apropiat la o distanţă mai mică de 30 de metri faţă de aceasta.
Obiectul folosit la comiterea agresiunii a fost găsit şi ridicat, de poliţişti, în vederea efectuării de cercetări.
Persoana vătămată a fost examinată de către medicul legist, stabilindu-se că a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale şi nu i-a fost pusă viaţa în pericol.