Un tânăr din Argeş şi-a bătut iubita până i-a rupt splina, pentru că nu i-ar fi făcut mâncare bună de Crăciun. Tânăra e în stare gravă, la spital
Un tânăr din Argeş a ajuns în arestul poliţiei după ce şi-a bătut atât de rău iubita, încât femeia a ajuns la spital cu ruptură de splină.
De Redactia Observator la 28.12.2017, 20:51- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un tânăr din Argeş a ajuns în arestul poliţiei după ce şi-a bătut atât de rău iubita, încât femeia a ajuns la spital cu ruptură de splină, unde a şi fost internată.
Tânărul s-ar fi enervat chiar în ziua de Crăciun, scrie presa locală, certându-se cu iubita lui din motive culinare. Tânăra a fost lovită groaznic cu pumnii şi picioarele, iar în urma unei lovituri extrem de puternice aplicate cu piciorul în burtă, tânăra a căzut şi a rămas aproape inconştientă.
La locul incidentului a intervenit o ambulanţă, care a preluat-o pe victimă şi a transportat-o la Spitalul Judeţean, unde s-a constatat că suferise ruptură de splină.
Starea femeii era deosebit de gravă, încât medicii au fost nevoiţi s-o ducă direct în sala de operaţii, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru extirparea splinei.
Tânăra, care a rămas cu infirmitate organică postraumatică, se află acum în spital, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie.
Tânărul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene.