Un tată a trei copii din Argeş se luptă între viaţă şi moarte, după ce şi-a dat foc. Bărbatul şi-a anunţat mama că intenţionează să se sinucidă
Divorţat de soţie şi tată a trei copii, un bărbat din Argeş a decis să îşi pună capăt zilelor. Şi-a anunţat mama de intenţie, mai ales că nu era la prima tentativă de acest fel.
De Monica Palade la 09.08.2022, 15:42În urmă cu nici o lună a mai avut o tentativă de sinucidere, tot prin incendiere, dar a fost salvat la timp şi s-a ales doar cu câteva răni uşoare, informează ziarulargesul.ro.
Nu a vrut să mai trăiască
Disperată, femeia a plecat în sat, la un alt fiu ca să îi ceară ajutorul. Când s-au întors, bărbatul deja ardea în livadă. Femeia a reuşit să stingă flăcările de pe fiul său, a sunat imediat după ajutor. Ulterior, la rândul său, aceasta a suferit un atac de panică.
Două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti şi o ambulanţă SMURD au intervenit la Băbana, satul Ciobăneşti, pentru a stinge un incendiu de vegetaţie şi a prelua un bărbat de 41 de ani care suferise arsuri de gradele 2 – 3 pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului. „Pacientul a fost preluat şi transportat la spital, iar pe timpul intervenţiei a fost solicitat şi un echipaj al serviciului judeţean de ambulanţă care a asistat o femei în vârstă de 76 de ani cu atac de panică. Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 1.000 mp de vegetaţie uscată şi mărăciniş afectând 20 de pomi fructiferi dintr-o livadă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost autoincendierea”, a informat ISU Argeş.
În prezent, bărbatul este internat în comă, la terapie intensivă. Este intubat şi ventilat mecanic, iar prognosticul medicilor e rezervat.