Un vulcan ar putea erupe în România. Lava fierbe sub lacul Sf. Ana
Un vulcan ar putea erupe în România, susţin mai mulţi cercetători care au realizat un studiu despre vulcanii consideraţi stinşi în Europa. Lava fierbe sub lacul Sf. Ana, se arată în acest studiu, iar vulcanul se poate reactiva oricând.
De Cosmin Stăniloiu la 19.07.2019, 13:28Un vulcan ar putea erupe în România, susţin mai mulţi cercetători care au realizat un studiu despre vulcanii consideraţi stinşi în Europa. Lava fierbe sub lacul Sf. Ana, se arată în acest studiu, iar vulcanul se poate reactiva oricând.
Un grup de cercetători din mai multe țări au publicat un studiu din care reiese că Masivul Ciomatu-Puturosu din Carpații Orientali poate redeveni un vulcan activ, informează smithsonianmag.com, citat de Libertatea. Potrivit estimărilor, sub Lacul Sfânta Ana, singurul lac de origine vulcanică din estul Europei, s-ar afla o cameră magmatică în care ar fi între 20 și 60 de kilometri cubi de lavă.
Până acum se credea că Masivul Ciomatu-Puturosu este un vulcan stins în craterul căruia s-a format Lacul Sfânta Ana, un obiectiv turistic important în zona Harghita. Ultima dată, vulcanul ar fi erupt acum circa 30.000 de ani, însă există estimări potrivit cărora ultima erupție ar fi avut loc mult mai recent, acum 9.800 de ani.
Studiul care lansează ipoteza că vulcanul are potențialul de reactivare a fost realizat de de către un grup de oameni de știință din Elveția, Franța, România și Ungaria. ”Preferăm să studiem vulcanii activi, evident pentru că prezintă un risc real, dar nu ar trebui să uităm vulcanii relativ tineri pentru că ei prezintă un risc pe care ar trebui să-l evaluăm”, a declarat Mickael Laumonier de la Université Clermont Auvergne (Franța), unul dintre autorii studiului.
Au fost efectuate analize geofizice și geochimice pentru a estima cantitatea de lavă care se află sub Ciomatu, iar rezultatul este între 20 și 60 de kilometri cubi de magmă. Pe de altă parte, studiul nu conchide că erupția este iminentă, ci doar că există potențialul reactivării vulcanului.
Echipa lui Laumonier a ajuns la concluzia că, în medie, 15% din rocile din crusta de sub Ciomatu sunt topite, dar sunt zone în care procentul ajunge la 45%, cifră care reprezintă punctul de cotitură în care pot să apară erupțiile, a spus Michael Ackerson, curator al secției de roci de la Muzeul Național de Istorie Naturală ”Smithsonian”.
Chiar dacă nu se știe dacă Ciomatu va erupe până la urmă, Laumonier și echipa sa susțin că vulcanii socotiți stinși sau inactivi trebuie cercetați îndeaproape pentru evaluarea riscurilor pe care le presupun. ”Că un vulcan aparent stins precum Ciomatu este capabil să erupă în viitor cere o atenție reînnoită pentru vulcanii inactivi din întreaga lume și poate o redefinire a clasificării în vulcani activ și vulcani inactivi.