Antena LIVE

Curs valutar

România a cerut UNESCO amânarea dezbaterii dosarului pentru includerea Roşiei Montana în patrimoniul mondial

UNESCO urma să discute, duminică, solicitarea Guvernului României de suspendare a dosarului Roşia Montană, însă discuţiile au fost amânate

De la 01.07.2018, 18:44
WhatsApp
România a cerut UNESCO amânarea dezbaterii dosarului pentru includerea Roşiei Montana în patrimoniul mondial Sursă: Hepta

UNESCO urma să discute, duminică, solicitarea Guvernului României de suspendare a dosarului Roşia Montană, însă discuţiile au fost amânate, fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu susţinând că amânarea a fost cerută de către România, care vrea returnarea dosarului.

Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii, a scris pe Facebook că întâlnirea Comitetului de duminică a început la ora 10.00 cu anunţul preşedintei de şedinţă că nominalizarea Roşiei Montane se va discuta la finalul panelului, după toate celelalte situri rămase pe listă, dar Comitetul nu a anunţat şi motivele acestei măsuri.

"Cu toate acestea, se poate presupune că întârzierea cu încă o zi a votului se datorează faptului că Delegaţia permanentă a României la UNESCO şi-a precizat poziţia faţă de nominalizarea Roşiei Montane, printr-o notă ce a fost distribuită participanţilor, apostilată de Delegatul permanent al României la UNESCO, Adrian Cioroianu. Dacă până la începerea sesiunii Comitetului România solicita "amânarea" deciziei privind înscrierea, România are acum o solicitare diferită către membrii Comitetului: returnarea dosarului de nominalizare către statul gazdă pentru mai multe informaţii (decizie de "referral", în termenii Convenţiei UNESCO)", scrie Alexandrescu.

Potrivit senatorului USR, "delegaţia permanentă a României la UNESCO justifică această solicitare prin aceea că la momentul de faţă se desfăşoară procedura arbitrală la Tribunalul ICSID al Băncii Mondiale".

Concluzia lui Alexandrescu este că "Guvernul îşi dovedeşte încă o dată incapacitatea de a prezenta o poziţie clară, profesionistă şi argumentată privind nominalizarea Roşiei Montane".

"Această nominalizare, spre deosebire de bâlbâielile incompetente ale Guvernului, are în spate un dosar ştiinţific şi tehnic ireproşabil, apreciat de către experţii UNESCO prin primirea calificativului pentru Roşia Montană de valoarea universală excepţională, care trebuie înscrisă de urgenţă în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Este evident acum că pericolul cel mai grav la adresa Roşiei Montane este chiar acest Guvern, care ar trebui să o apere şi să lupte cu toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru înscrierea ei", adaugă parlamentarul USR. 

Subiectul privind Roşia Montantă s-a aflat pe ordinea de zi de miercuri a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), la solicitarea Ministerului Culturii, după ce Guvernul a cerut amânarea analizării dosarului pentru includerea acesteia în patrimoniul UNESCO, până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, ministrul Culturii a informat CSAT cu privire la stadiul includerii "Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista patrimoniului mondial UNESCO, Consiliul a luat act de această informare, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvern, conform legislaţiei în vigoare.

În 2017, a fost înfiinţat Comitetul Interministerial pentru facilitatrea pregătirii apărării statutului român în dosarul de arbitraj nr. ARB/ 15/ 31 - Roşia Montană, la Ministerul Finanţelor Publice, autoritatea care gestionează litigiile statului român. Pe 22 februarie 2018, casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington pe litigiul în cauză.

"Astfel, ţinând cont şi de aspectele patrimoniale sensibile în cauza ICSID (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiţii, dosarul ARB/15/31), unde România poate pierde suma de 4,37 miliarde de dolari, Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului depus la UNESCO până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington, în vederea protejării patrimoniului naţional şi a intereselor financiare ale statului român”, a preciza Ministerul Culturii pentru News.ro.

La începutul lunii iunie, G4media.ro a anunţat că Guvernul Dăncilă a stopat procedura de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO.

O manifestaţie de susţinere a conservării Roşiei Montane a avut loc apoi în Piaţa Universităţii din Capitală. De asemenea, aproximativ 4.000 de oameni au semnat o petiţie online prin care cer UNESCO să păstreze pe agendă dosarul zonei Roşia Montană, spunând că reprezentanţii României care au cerut retragerea dosarului nu vorbesc în numele lor.

Ministerul Culturii a trimis pe 4 ianuarie 2017, la UNESCO, dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial. În aceeaşi lună, Fondul Mondial al Monumentelor a publicat un articol despre situl istoric din zona localităţii, menţionând că depunerea dosarului pentru includerea pe lista UNESCO reprezintă un pas în direcţia protejării.

La începutul lunii mai, ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), corpul experţilor din cadrul UNESCO, a recomandat înscrierea sitului istoric Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial.

Din România au fost înscrise până acum pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Delta Dunării, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei,  bisericile de lemn din Maramureş, cetatea Sighişoara, aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania şi fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei.

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024