Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a ucis şi violat patru copii

Petrică Ciucă are 46 de ani şi e autorul unor crime groaznice care au şocat întreaga ţară. Bărbatul a ucis şi violat patru copii, iar în prezent Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați îl cercetează într-un dosar de abuz sexual, însă Ciucă se sustrage anchetei. El este căutat și de Poliția din Timișoara pentru furt calificat. În ianuarie 2024, Judecătoria Timișoara i-a emis mandat de arestare preventivă în lipsă și a fost dat în urmărire generală. 

De la 23.07.2024, 16:15
WhatsApp
Criminal în serie din Galaţi, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a omorât şi violat patru copii

Petrică Ciucă este unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România. În 1999, pe când avea doar 21 de ani, a bătut, violat și ucis patru copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani. Ademenea copiii în subsolul blocului în care locuia, le dădea să bea alcool, apoi îi viola și îi ucidea. Dacă opuneau rezistență, îi și bătea. 

Ancheta polițiștilor și procurorilor a reușit să probeze doar două dintre groaznicele fapte, deși pedofilul criminal a recunoscut trei. 

Petrică Ciucă a fost condamnat în 2002 la 24 de ani de închisoare, însă a fost eliberat de aproape 5 ani, pe baza legii recursului compensatoriu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

criminal galati pedofil crima cautat
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025