Urmărire cu focuri de armă în Constanța! Polițiștii au tras într-o mașină, iar șoferul a făcut accident
Urmărire cu focuri de armă, noaptea trecută, pe străzile din Constanța, după ce polițiștii i-au făcut semn unui șofer să oprească, iar acesta a accelerat și a încercat să scape. Agenții au tras de mai multe ori în mașină, iar fugarul chiar a făcut accident.
De Redactia Observator la 01.07.2018, 12:08Urmărire cu focuri de armă, noaptea trecută, pe străzile din Constanța, după ce polițiștii i-au făcut semn unui șofer să oprească, iar acesta a accelerat și a încercat să scape. Agenții au tras de mai multe ori în mașină, iar fugarul chiar a făcut accident.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, totul s-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 00.25, atunci când polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe strada Pescarilor, un tânăr de 17 ani care conducea fără permis.
"Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor rutieri, astfel încât acesta a fost umărit în trafic pe o distanță de aproximativ 5 km.
Pentru prinderea și imobilizarea tânărului, polițiștii au folosit armamentul din dotare, trăgând patru focuri de armă, unul în plan vertical, alte trei fiind trase în direcția anvelopelor autoturismului. În urma acestora, nicio persoană nu a fost rănită și nu s-au înregistrat pagube materiale", se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.
În timpul umăririi cu focuri de armă pe străzile Constanței, șoferul fugar a intrat cu mașina într-un autoturism parcat la intersecția străzilor Unirii și Libertății.
Autoturismul parcat a fost avariat serios, însă polițiștii au reușit să îl prindă pe fugar.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis.