Ursul care a terorizat zile în şir un sat din Maramureş a fost prins. Animalul a fost cărat cu roaba, după ce a fost tranchilizat
Cu ursul la plimbare prin şantier. Imaginile au fost surprinse în satul Valea Vinului, din judeţul Bistriţa-Năsăud. După ce au fost terorizați zile la rând de sălbăticiune, oamenii au reuşit într-un final să-l captureze.
De Redactia Observator la 26.06.2023, 08:09Un localnic a fost cel care a anunţat autorităţile despre faptul că musafirului nepoftit le-a făcut o nouă vizită în apropierea caselor, iar în scurt timp, echipajele de intervenţie, dar şi o echipă de medici veterinari au reuşit să-l tranchilizeze.
După ce l-au văzut la pământ, oamenii au pus ursul într-o roabă pentru a îl transporta la maşină, ca mai apoi să fie relocat în zona Pasului Rotunda.