Vă place Noaptea Muzeelor? Acum puteţi participa la Noaptea Caselor. Când are loc evenimentul
Circuitul nocturn prin case, conace şi apartamente de Bucureşti va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00 până la 3.00 dimineaţa, în circuit fiind înscrise 15 spaţii, care şi-au anunţat programul.
De Redactia Observator la 11.10.2016, 16:45Circuitul nocturn prin case, conace şi apartamente de Bucureşti va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00 până la 3.00 dimineaţa, în circuit fiind înscrise 15 spaţii, care şi-au anunţat programul.
Avanpost8, Manasia Hub, Insula 42, Carol 53, Casa Jurnalistului, Casa Lupu, Cetatea Artelor, Colivia, Home Mătăsari, Manasia Hub, Modulab, Insula 42, AICI, The Room, EFdeN, CZVL, Grădina Sticlarilor sunt cele 15 spaţii din circuitul ediţiei a treia a Nopţii Caselor.
Vizitatorii vor fi întâmpinaţi de întreprinzători, artişti, meşteri, jurnalişti sau activişti care şi-au transformat dormitoarele în mici centre social-culturale. Noaptea Caselor este o punte între aceste iniţiative, un agregator care dă coerenţă unui nou curent cultural.
Curentul spaţiilor alternative a început acum câţiva ani, cu câteva grupuri de tineri visători care realizau proiecte în ateliere improvizate şi bucătării înghesuite. În timp, comunităţile legate în jurul acestor nuclee au construit împreună o reţea culturală descentralizată, una mai personală, mai liberă şi mai eficientă decât cele formale. Multe dintre activităţile culturale din spaţiul bucureştean prezentate astăzi pe străzi, în galerii, baruri şi huburi au pornit din aceste spaţii.
La ediţia de anul acesta, proiectele care vor fi prezentate în Casele deschise s-au legat în comunităţile din jurul spaţiilor alternative din Bucureşti.
Casa Jurnalistului
Pe strada Viitorului se plănuieşte viitorul jurnalismului, căci redacţia Casei s-a mărit cu o mână de rezidenţi. Cei care vor trece pragul casei vor putea să îi citească, să îi vadă, chiar în mendiul lor natural - redacţia. Echipa de la Casa Jurnalistului îi aşteaptă pe vizitatori cu o proiecţie cu filmele care iau pulsul străzii, bucătărie mexicană şi o petrecere latino, lăutari şi manele.
Carol 53
Atelierele creative Carol 53 propun un program divers: prin fiecare cotlon al casei vizitatorul va asista la câte o manifestare artistică: atelierul de serigrafie, instalaţii şi reprezentaţii, grafică, pictură, animaţie sau Galeria de multiple, care îi va ţine ocupaţi pe curioşi.
Avanpost8
Într-o casă cu personalitate şi spiritualitate de pe strada Crăciun 8, sunt invitaţi bucureştenii cu spirit creator sau care se bucură de arta care a născut din ungherele casei Avanpost8. Din programul semi-secret s-au dezvăluit următoarele activităţi: expoziţie foto, pictură, sculptură, petrecere cu muzică pe vinyl @Gramofon Records, moment acoustic - Parada, instalaţie ”Cuba” şi arhiva lucrărilor compozitorului Temistocle Popa.
AICI
O casă de arhitecţi. Cei care s-au plimbat prin Bucureşti şi au observat splendoarea caselor care odinioară s-au înălţat mândre, dar care acum stau chircite sub fatala nepăsare şi periculoasa bulină, chiar în centru este AICI, pe strada Jean Louis Calderon 35. Arhitecţii au pregătit expoziţii, instalaţii, muzică şi dichisuri.
The Room
Anticipând o vreme răcoroasă, echipa de la The Room, situată pe intrarea Mihai Eminescu 5, întâmpină musafirii cu vin fiert şi multă artă ca să uite de frig. Artişti rezidenţi precum şi invitaţi speciali s-au pregătit cu pictură, sculptură, ceramică, design de obiecte, industrial şi vestimentar.
Modulab
În grădina casei Modulab de pe Strada Viitorului 153 va fi un laborator de design şi tehnologie. E locul în care se meşteresc instalaţii interactive, expoziţii de artă trans-media, evenimente şi workshopuri care explorează noile tehnologii din perspectivă artistică.
Manasia Hub
De cum apune soarele, Manasia va pregăti numeroase activităţi în căminul de pe Stelea Spătarul 13. Muzică, arhitectură, expoziţii, biciclete şi multe surprize, cam asta şi-a propus comitetul de organizare. Invitaţia este la ”o infuzie #cudetoate”, şi la o vizită prin fosta secţie de poliţie. Aici va fi şi o petrecere. Se vor vizita şi toate studiourile din casă.
Insula 42
În Insula, de pe strada Theodor Aman 42 cei care intră sunt invitaţi să vadă un documentar despre Delta Văcăreşti, realizat de Casa Jurnalistului, şi un montaj despre meşterii pe cale de dispariţie.
La Home Mătăsari 17, spaţiu alternativ, acoperiş pentru o mână de tineri, studenţi, artişti, muzicieni şi pictori, va fi expoziţie street-art, foto, grafică.
Grădina Sticlarilor
Grădina Sticlarilor de pe Vasile Lascăr 36 conservă şi promovează ideea de recycle - re-use. ”De Noaptea Caselor vă invită să vedeţi, printre altele, cum sculptura, sunetul şi video mapping-ul se combină în performance-ul live S.E.M.N”, anunţă organizatorii.
EFdeN
Cei de la EFdeN, pe Pache Protopopescu 66, vor să îmbine utilul cu plăcutul şi să creeze casa care să răspundă tuturor exigenţelor. O casă eficientă energetic. Pe 15 octombrie, musafirii vor vedea şi Campus HUB-ul pe care l-au creat, unde se pot relaxa în hamace. Bonus: vânătoare de comori.
CZVL
În apropiere de Cişmigiu, grupul de la CZVL, strada Luigi Cazzavillan12, invită publicul într-o casă de epocă, cu atmosferă prietenoasă, pentru a cunoaşte şi a se bucura de un program divers: urban-wear, deejay scratching, jazzy hip hop music, beat juggling şi beatbox.
Colivia
La Colivia, de pe strada Pache Protopopescu 9, familia Funky Citizens e gazdă. Toate activităţile, pictură, dans, prezentare de proiecte activiste, instalaţii artistice se vor desfăşura într-o atmosferă boemă.
Cetatea Artelor
În casa de pe strada Henri Coandă 38 vor fi tot felul de programe: de la tobe africane, la teatru, gogoşi sau instalaţii artistice. Cei care vin aici vor pleca acasă cu o amintire hand made.
Casa Lupu
La Casa Lupu, pe strada Dionisie Lupu 31, se va prepara mâncare la ceaun a la chef Vatamanu.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și