Vaccinare fără programare, medicul Valeriu Gheorghiţă explică despre cine este vorba
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a explicat, marți, într-o conferință de presă, în ce condiții pot fi vaccinate anti-Covid persoane fără programare pe platfoma informatică.
De Ana Maria Ghiarasim la 26.01.2021, 16:26- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Persoanele internate în centre medico-sociale și rezidențiale sunt vaccinate fără să fie programate prin platforma informatică.
- Tot la excepții intră persoanele nedeplasabile de la domiciliu, aparținătorii sau îngrijitorii acestora.
Medicul Valeriu Gheorghiţă a explicat că persoanele care sunt internate în centre medico-sociale și rezidențiale sunt vaccinate fără să mai fie efectuate programări pe numele lor, prin platforma informatică.
„Programarea la vaccinare a acestor persoane se efectuează de către Comitetul Județean pentru conducerea și coordonarea intervenției care asigură coordonarea activităților de vaccinare din fiecare județ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică și din acest motiv nu era relevant ca aceste persoane să se regăsească în platformă de programare, având în vedere că nu se deplasează la un centru de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Excluse de la programarea pe platforma informatică sunt și acele persoane care în acest moment sunt în curs de hemodializă intermitentă. Aceste persoane se pot adresa centrelor de vaccinare din centrele de dializă, unde după dializă primesc cu prioritate vaccinul, fără programare în platformă.
Tot în categoria celor care se pot vaccina fără programare intră persoanele nedeplasabile de la domiciliu, aparținătorii sau îngrijitorii acestora.
O nouă tranșă de vaccin anti-COVID, în România
O nouă tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech a sosit marți în România pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. Cele 95.940 doze vor fi distribuite la centre din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 95.940 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează:
- Centrul Regional de Distribuție București: 4.680 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 12.870 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 14.040 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 16.380 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 24.570 doze.
Șeful campaniei de imunizare a explicat într-o conferință de presă în ce condiții poate fi făcută vaccinarea fără programare pe platforma informatică.