Doi tineri, arestaţi după ar fi furat bani din cabina unui TIR, în Vâlcea. Când şi-au dat seama că au fost prinşi, indivizii s-au năpustit asupra poliţiştilor
Doi tineri sunt cercetaţi într-un dosar de tâlhărie după ce ar fi furat bani din cabina unui TIR. Indivizii au avut şi un comportament agresiv faţă de poliţiştii care i-au urmărit şi i-au prins. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei pentru măsuri preventive.
De Redactia Observator la 01.02.2023, 18:18Tinerii în cauză, ar fi sustras, marţi, o sumă de bani din cabina unui TIR staţionat într-o parcare de pe marginea centurii ocolitoare a localităţii Călimăneşti şi apoi ar fi plecat cu un autoturism. Poliţiştii au dat autoturismul în urmărire, l-au identificat în trafic în localitatea Dăeşti şi au reuşit să-l oprească la Râmnicu Vâlcea, după o urmărire pe circa opt kilometri.
"La data de 31 ianuarie (...) s-a constatat faptul că persoane necunoscute ar fi sustras dintr-o cabină a unui autotren, care era staţionat într-o parcare de pe marginea DN7 CC, km 5+000, în localitatea Călimăneşti, o sumă de bani, după care ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism. Imediat, autoturismul în cauză a fost dat în urmărire, fiind identificat în localitatea Dăeşti de către poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea şi Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, care au procedat la efectuarea semnalului de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat şi a mărit viteza de deplasare. În continuare, s-a procedat la urmărirea autoturismului în trafic, pe DJ703L, din direcţia Dăeşti către Râmnicu Vâlcea, timp în care a fost solicitat sprijin unui alt echipaj de poliţie, care se deplasa din sensul opus de mers, reuşind astfel să oprească autoturismul în cauză, după aproximativ 8 kilometri, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea", a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.
După ce au fost opriţi, şoferul autoturismului şi alte două persoane din maşină ar fi manifestat un comportament agresiv faţă de poliţişti, fiind imobilizaţi şi conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, doi dintre cei trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în cauză fiind efectuate cercetări pentru infracţiunea de tâlhărie calificată. Cercetările sunt efectuate de poliţiştii oraşului Călimăneşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.