Un bărbat din Vâlcea a fost arestat pentru furt, la o lună după ce a fost eliberat din închisoare
Un bărbat care în luna august, după eliberarea din închisoare, ar fi furat bunuri din mai multe locuinţe şi dintr-un autoturism, a fost arestat preventiv, au informat, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
De Redactia Observator la 31.08.2022, 18:50Bărbatul este cercetat pentru infracţiunile de furt calificat în formă continuată (patru acte materiale) şi în stare de recidivă, iar miercuri, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă.
"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că inculpatul, după liberarea din executarea unei pedepse privative de libertate, în perioada 03 - 29.08.2022, a pătruns fără drept în 2 locuinţe şi 1 sediu profesional de unde a sustras bani, carduri bancare, documente personale, 1 telefon mobil şi bijuterii. Totodată, inculpatul a sustras astfel de bunuri şi dintr-un autoturism, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 4.000 lei", a precizat sursa citată, potrivit agerpres.ro.
Investigaţiile în cauză au fost efectuate împreună cu poliţişti de investigaţii criminale de la Poliţia Râmnicu Vâlcea.