Valentin, trecut deja prin încercări dure, a fost descoperit cu o boală gravă şi speră la o minune
Valentin Trif, un tânăr de 20 de ani, din comuna Vidra, judeţul Alba, a trecut deja prin încercări dure ale vieţii, iar de curând a fost descoperit cu leucemie, astfel că de sărbători, când majoritatea ne dorim cine ştie ce cadouri, el nu poate decât să spere la o minune.
De Cristi Ioniţă la 14.12.2019, 13:26Valentin Trif, un tânăr de 20 de ani, din comuna Vidra, judeţul Alba, a trecut deja prin încercări dure ale vieţii, iar de curând a fost descoperit cu leucemie, astfel că de sărbători, când majoritatea ne dorim cine ştie ce cadouri, el nu poate decât să spere la o minune.
Valentin a trecut prin momente extrem de dificile în prima parte a anului, când a rămas atât fără tată, cât şi fără bunicul care l-a crescut.
De curând, el a fost descoperit cu leucemie, astfel că familia, respectiv mama lui şi ceilalţi trei fraţi ai lui, fac tot mai greu faţă cheltuielilor, mai ales că vorbim despre un tratament costisitor.
Localnicii din mai multe comune din zonă au încercat să pună mână de la mână pentru a ajuta familia lui Valentin, dar cum vorbim de o comunitate mai degrabă bătrână, fondurile adunate nu au fost semnificative.
Astfel că, în continuare, Valentin este pus în situaţia de a spera la o minune de sărbători.
Iar cei care vor să-i mai aline suferinţa o pot face inclusiv prin donaţii efectuate în contul RO44RNCB0008165156740001. Contul este deschis la BCR, pe numele lui Valentin.