Vasile Alecsandri - Elena Negri, povestea de dragoste cu final tragic!

Elena Negri a fost pasiunea cea mai mare a lui Alecsandri. Dragostea pentru ea i-a inspirat poeziile “Lăcrămioarele”, care, prin suflul lor liric, ating culmea eroticii şi elegiei lui

• Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe

Elena Negri a fost pasiunea cea mai mare a lui Alecsandri. Dragostea pentru ea i-a inspirat poeziile “Lăcrămioarele”, care, prin suflul lor liric, ating culmea eroticii şi elegiei lui

Elena era fiica lui Petrache Negri, Agă, şi a Smarandei Negri, născută Donici, şi sora lui Costache Negri, gentilomul, bine ca om şi mare ca român, cu care semăna mult.

Frumuseţea ei era recunoscută de toţi: “Când intra la serate, însoţită de sora sa Catinca, gătite amândouă şi împodobite în rochii de bal, se năştea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă burboniană şi plină de mândrie”.

Cei doi s-au întâlnit când scriitorul avea 23 de ani!

El era atunci un tânăr svelt şi potrivit de înalt, de o frumuseţe distinsă, cu faţă albă, pe care rămăsese întipărită o umbră de melancolie de la moartea mamei sale, cu fruntea largă şi senină, cu ochii buni şi vorbitori, cu un surâs plăcut, bine crescut şi pe deasupra autor deja a trei piese de teatru, jucate cu succes.

S-au cunoscut mai bine la Mânjina pe la 1844, în casele fratelui ei, la o serată, în care se făcea muzică, căci toţi ai casei erau muzicanţi; Costache Negri cânta din vioară, Elena din gură şi Caterina, sora ei, pianistă.

Seara în care o auzi Alecsandri cântând pentru întâia oară a rămas pentru poet ca una din cele mai frumoase din viaţa lui.

Elena îi devine muză!

Încet se îndrăgostesc nebuneşte unul de celălalt, se logodesc, iar fericirea lui Alecsandri se oglindeşte şi în poeziile sale. În 1946, însă, ceva se schimbă. Doctorii îi recomadă Elenei, delicată cu sănătatea, să petreacă ceva vreme în ţările calde şi, în luna lui mai din acelaşi an, ea plecă în Italia, cu făgăduinţa lui Alecsandri că o va urma.

O lună după plecarea ei, prin iunie, pleacă şi dânsul către marea lui iubire. Într-o dimineaţă de aprilie însă, Alecsandri fu deşteptat din acel vis frumos. Boala Elenei Negri, “durerea de piept”, care până atunci nu fusese decât ca o umbră aruncată de un nor şi care le făcuse dragostea şi mai scumpă, se arătă îngrijorătoare.

Coşmarul avea să înceapă!

La începutul lui mai, cei doi plecau spre ţară pe la Constantinopol, unde era fratele ei, Costache Negri. Pe 4 mai 1847, când au intrat în Cornul de Aur (Istanbul), Elena Negri a murit pe vapor în braţele lui Alecsandri, care s-a întors în ţară bolnav de inimă rea...

“Într-o noapte de urgie

Cerul crud ne-a despărțit!

Tu te-ai dus iubită…

Fericirea-mi nesfârșită

Într-o clipă s-a sfârșit!”