Antena LIVE

Curs valutar

Clipe de panică în Vaslui, după ce un incendiu a izbucnit la o fostă fabrică de mobilă

Clipe de panică în Vaslui, după ce un incendiu a izbucnit la o fostă fabrică de mobilă. Pompierii au avut de furcă, pentru că focul ameninţa să se extindă şi la alte depozite cu materiale inflamabile sau alcool.

De la 02.09.2019, 10:19
WhatsApp
Vezi și:

Clipe de panică în Vaslui, după ce un incendiu a izbucnit la o fostă fabrică de mobilă. Pompierii au avut de furcă, pentru că focul ameninţa să se extindă şi la alte depozite cu materiale inflamabile sau alcool. Intervenţia a fost extrem de complicată. Salvatorii au putut să intervină abia când a fost întrerupt curentul electric. Şi oamenii din zonă au fost în pericol din cauza fumului dens.

Puţin după ora 19, hala ardea ca o torţă, iar norul negru de fum acoperea deja zona. Chemaţi de localnici în ajutor, salvatorii au întâmpinat mari probleme.

Intervenţia a fost îngreunată din cauza unor cabluri electrice care au început să se aprindă, rând pe rând.

Abia după ce a fost oprit curentul a început lupta cu focul. Pompierii au acţionat cu şase autospeciale.

Eduard Popica, prefectul judeţului Vaslui: S-a constatat că acest incendiu a fost în anexa unui depozit, unde erau depozitate cauciucuri şi materiale din plastic.

Marius Stanciu, purtător de cuvant al ISU Vaslui: Se aflau deseuri de pvc, deseuri de carton si recipiente cu diluant, care au provocat mici explozii.

A existat chiar şi riscul ca flăcările să ajungă la depozitele din apropiere, unele cu alcool sau materiale inflamabile. Şi populaţia din zonă a fost la un pas de pericol.

Eduard Popica, prefectul judeţului Vaslui: La fata locului era un fum destul de dens, drept pentru care am emis si prin serviciul RO Alert apel pentru cetatenii din Vaslui.

Pompierii au reuşit să stingă flăcările înainte să se extindă, însă din hală n-a mai rămas aproape nimic. Aceasta aparţinea fostei fabrici de mobilă din judeţ. Incendiul ar fi izbucnit din cauza unor copii, care fi dat foc unor deşeuri. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fabrica de mobila flacari incendiu observator06 social vaslui
Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025