Verdictul lui Traian Băsescu în cazul tragediei de la Caracal: "Poliţia a greşit fundamental"
Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani, din Caracal, este bănuit că a ucis cel puţin patru tinere, iar Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, consideră că "poliţia a greşit fundamental" în acest caz, deşi toată lumea a sărit la gâtul reprezentanţilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
De Cristi Ioniţă la 27.07.2019, 09:03Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani, din Caracal, este bănuit că a ucis cel puţin patru tinere, iar Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, consideră că "poliţia a greşit fundamental" în acest caz, deşi toată lumea a sărit la gâtul reprezentanţilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Într-o intervenţie avută la B1 TV, Traian Băsescu a precizat că "nu înţeleg de ce vorbim despre STS. Cei de la STS nu dispun de mijloace de a stabili poziţia unui telefon. Se descurc cu ce primesc de la operatori şi pun pe hârtie acele informaţii".
În schimb, Traian Băsescu dă vina pe poliţie pentru faptul că aceştia nu au ajuns la timp să o salveze pe tânăra Alexandra, fata de 15 ani ucisă de Gheorghe Dincă.
"Eu cred că aici Poliția a greșit fundamental. Fata a descris locul. Oare nu l-a dus capul pe niciun polițist să meargă la casa cu doi câini lupi și care avea un service auto? La ce îmi spui mie de STS când tu ai primit informații despre casă? Polițiștii de proximitate sigur știau despre ce casă este vorba. Ce face Poliția acum este jenant, mai bine și-ar depune mandatele cei care au avut responsabilități peste zonă”, a declarat Traian Băsescu.