Viața lui Constantin Brâncuși. Câţi ani se împlinesc de la nașterea marelui artist
Anul acesta, pe 19 februarie, se împlinesc 145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, zi declarată de altfel Ziua Naţională Constantin Brâncuşi.
De Larisa Andreescu la 19.02.2021, 00:40
- Materialele pe care Brâncuşi le-a folosit, în principal marmură, piatră, bronz, lemn și metal
- Sculptorul a acordat o atenție deosebită lustruind meticulos piesele timp de zile întregi pentru a obține o strălucire aparte
Constantin Brâncuși este considerat cel mai important sculptor al secolului 20. Sculpturile sale vizionare exemplifică adesea reprezentări ideale și arhetipale, purtând titluri laconice precum Pește, Prințesa X și Pasăre în Văzduh, fiind creaţii înșelător de simple, prin prisma formele reduse care urmăresc să dezvăluie însă adevăruri ascunse.
Spre deosebire de falnica figură a lui Auguste Rodin, pentru care Brâncuși a asistat pe scurt la începutul carierei sale, artistul a lucrat direct cu materialele sale, pionierând tehnica sculpturii directe, mai degrabă decât să lucreze cu “intermediari”: ipsos sau lut.
„Artistul ar trebui să știe cum să dezgroape ființa care se află în materie”
Brâncuși a căutat de-a lungul carierei sale să creeze sculpturi care să transmită adevărata esență a subiecților săi, fie ei animale, oameni sau obiecte, concentrându-se pe forme foarte simplificate, libere, de ornamentație, explicând că „Artistul ar trebui să știe cum să dezgroape ființa care se află în materie”
În timp ce mulți au considerat arta sa ca fiind una abstractă, artistul nu a fost de acord; el a insistat asupra naturii reprezentative a operelor sale, afirmând că acestea dezvăluiau o realitate fundamentală, adesea ascunsă.
Opera lui Brâncuși a fost alimentată în mare parte de mituri, folclor și culturi „primitive”. Aceste surse tradiționale de inspirație au format un contrast cu aspectul adesea elegant al operelor sale, rezultând un amestec distinct de modernitate și atemporalitate.
Materialele pe care Brâncuşi le-a folosit, în principal marmură, piatră, bronz, lemn și metal, au ghidat formele specifice pe care le-a produs în creaţiile sale. El a acordat o atenție deosebită lustruind meticulos piesele timp de zile întregi pentru a obține o strălucire care sugerează o continuitate infinită pentru spațiul înconjurător, „într-o existență perfectă și completă”.
O copilărie dificilă
Al doilea dintre cei patru copii ai familiei, Brâncuși s-a născut în micul sat de fermieri Hobitza, în România anilor 1876. A avut o copilărie dificilă, în mare parte din cauza relaţiei tensionate cu tatăl său (administrator al unei proprietăţi pe care fusese construită o mânăstire), dar şi a convieţuirii cu fraţii săi, vitregi, rezultaţi dintr-o căsnicie anterioară a tatălui, potrivit The Art Story. După mai multe încercări de a pleca de acasă, Brâncuși a fugit definitiv în 1887, la vârsta de unsprezece ani.
Primii ani de studiu
Din 1889 până în 1893, Brâncuși a locuit în Craiova, lucrând ba ca ospătar, ba dulgher sau ghicitor, în timp ce frecventa cu, frecvenţă redusă, Școala de Arte și Meserii.
În 1894, s-a înscris cu normă întreagă la școală, unde a excelat în prelucrarea lemnului și a absolvit în cele din urmă cu onoruri în 1898. Şi-a continuat apoi studiile în modelare şi sculptură la Școala Națională de Arte Frumoase din București (1898-1902), câștigând şi diferite premii pentru munca sa.
În 1904, s-a mutat din România la Paris, devenind chiar cunoscut pentru că a mers aproapte tot drumul pe jos. Această poveste a devenit parte a legendei din jurul lui Brâncuși ca „țăran cu moștenire”, chiar el promovând tradiţia românească purtând îmbrăcăminte tradiţională chiar şi la ocazii speciale şi sculptându-şi singur toate piesele de mobilier din locuinţă.
Din 1905 până în 1907, Brâncuși şi-a continuat studiile pentru a-şi forma cariera în sculptură și modelare la Ecole des Beaux-Arts, în studioul de sculptură al lui Antonin Mercie.
A început să lucreze ca asistent de studio al lui Auguste Rodin în 1907, dar a plecat după doar o lună, explicând: „Nimic nu crește sub umbra copacilor mari”.
Cu toate acestea, munca sa de o lună în atelierul lui Rodin a fost esențială în definirea esteticii lui Brâncuși, luând munca lui Rodin ca punct de plecare de la care să-și dezvolte propria nişă artistică, drastic diferită, caracterizată prin utilizarea sculpturii directe mai degrabă decât să lucreze dintr-un model de lut.
Perioada de maturitate
După ce a părăsit studioul lui Rodin, Brâncuși a început să-și formeze propriul stil, începând cu lucrări în forme pătrate precum „Sărutul” (1907-08). În ciuda faptului că are același titlu ca una dintre cele mai faimoase sculpturi ale lui Rodin, opera lui Brâncuși a fost considerată opusul său în ceea ce priveşte materialul şi subiectul creaţiei.
În jurul anului 1909, artistul a început să creeze sculpturi mai netede și mai conturate în marmură și bronz; a produs versiuni multiple, dar distincte, ale unor lucrări precum Sărutul, Maiastra și Muza adormită și, până în 1912, această practică de a crea versiuni diferite pe aceeaşi temă a devenit un aspect care l-a consacrat.
Referindu-ne la debutul american, cinci dintre sculpturile sale au apărut în Armory Show din New York, în anul 1913. Expoziția de referință a reunit noi și avangardiste arte europene și americane, dintre care multe au fost extrem de controversate. Marcel Duchamp, a cărui operă a fost considerată de critici ca fiind extrem de provocatoare a devenit un important prieten, avocat și colecționar al sculpturilor lui Brâncuși. În ciuda faptului că mulţi critici au fost nedumeriţi de talentul românului, artiştii au început să îi urmărească parcursul şi să îi cumpere operele.
Deși Brâncuși a trăit la Paris cea mai mare parte a vieții sale, făcând doar câteva călătorii la New York, el a recunoscut importanța colecționarilor și criticilor americani pentru cariera sa, spunând: „Fără americani, nu aș fi putut produce niciodată toate acestea, poate nici măcar nu ar fi existat.”
Fotograful Alfred Stieglitz i-a oferit lui Brâncuși prima sa expoziție individuală în cadrul unei galerii artistice la New York în 1914. Evenimentul a marcat și prima achiziție a colecționarului şi pasionatului de arte moderne John Quinn, care a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi clienţi ai lui Brâncuși.
În același an, Brâncuși a început să facă şi fotografii, multe fiind făcute propriului studio, arătând modurile specifice în care îşi organiza aranjarea operelor sale, ceea ce a fost extrem de semnificativ pentru procesul său creativ, întrucât el a considerat că baza sculpturii este la fel de importantă ca și sculptura în sine.
Operele lui Brâncuşi, motive de dispută şi controverse
Opera lui Brâncuși a continuat să provoace controverse publice. “Prințesa X” a provocat un scandal la “Salon des Independants” în 1920 din Paris, pentru forma sa falică. “Pasăre în văzduh” a fost implicată într-o dispută la nivel juridic din 1927-1928 cu privire la însăși definiția artei, atunci când oficialii vamali au refuzat să recunoască opera ca fiind o lucrare de artă. Ca răspuns, Edward Steichen, fotograful și cumpărătorul operei, a intentat un proces. Decizia în favoarea lui Brâncuși a constituit un succes pentru arta abstractă în general. Tot în anul 1927, Isamu Noguchi, poate cel mai faimos student al lui Brâncuși, a lucrat ca asistent de studio.
În anii 1930, Brâncuși s-a angajat în discuții cu Maharajahul Indore despre construirea unui templu în India, dar sculptura publică nu a fost niciodată executată.
În 1937-1938, a creat o monumentală lucrare publică împărţită în trei părți la Tirgu-Jiu pentru a onora soldații români căzuți la datorie în Primul Război Mondial
Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana Infinitului tratează teme sacre, spirituale. Cu toate acestea, la fel ca multe alte lucrări ale sale, Coloana Infinitului a devenit o sursă de dispută. În anii 1950, un comunist a încercat să demonteze opera, citând-o ca un exemplu corupt de artă occidentală. Sculptura a rămas în picioare, dar a fost grav deteriorată.
De-a lungul vieții sale, şi-a aranjat şi documentat cu atenție amplasarea sculpturilor în studioul său din Paris. Chiar înainte de moartea sa, în 1957, și-a lăsat studioul la Muzeul de Artă Modernă al orașului, cu condiția ca acesta să fie păstrat. În prezent este reconstruit într-o clădire proiectată de Renzo Piano, în afara centrului Pompidou.
Brâncuși a fost un pionier în sculptura modernă, deschizând calea multor generații de artiști. Forma sa de lucru prin utilizarea formelor biomorfe și integrarea sculpturilor a influențat opera unor artiști precum Isamu Noguchi, un alt contribuitor major la arta în sculptură din secolul al XX-lea, iar tehnicile sale au fost preluate de sculptori precum Henry Moore, Barbara Hepworth și Jacob Epstein. Estetica sa a avut, de asemenea, un impact major asupra artiștilor asociați cu mișcarea minimalistă din anii 1960.
Cele mai importante sculpturi are lui Constantin Brâncuşi
Sărutul (1907-1908)
Prima versiune a “Sărutului” creată de Brâncuși a marcat o abatere majoră de la realismul emoțional al faimoasei maniere adoptate de Auguste Rodin asupra aceluiași subiect. Compoziția, textura și materialul său evidențiază fascinația lui Brâncuși atât pentru formele, cât și pentru spiritualitatea artei africane, asiriene și egiptene. Această atracție l-a determinat să sculpteze “Sărutul” folosind sculptura directă, o tehnică care devenise populară în Franța la acea vreme datorită interesului pentru metodele „primitive”. Aceste sculpturi semnifică trecerea către forme simplificate, precum și interesul său pentru texturi contrastante - ambele aspecte cheie ale operelor sale ulterioare.
Muza adormită I (1909-1910)
Portretele, capetele și busturile erau subiecte frecvente pentru Brâncuși și a primit mai multe cereri pentru astfel de lucrări. Cu Muza adormită I, creaţie modelată având-o ca inspiraţie pe baroneasa Renee-Irana Frachon, Brâncuși a dezvoltat o formă distinctivă a bustului de portret, reprezentând doar capul neîncorporat al modelului său. Această lucrare a fost prima încercare de acest gen a artistului, pornind de altfel un ciclu tematic care l-a fascinat timp de aproximativ douăzeci de ani. Netezimea piesei, obținută prin practica artistului de a lustrui suprafața sculpturilor sale până când obțin o strălucire anume, contrastează cu definiția sculptată a trăsăturilor faciale ale modelului.
Coloana Infinitului (1918)
Creată inițial în 1918, prin Coloana Infinitului, artistul face referire la axis mundi, sau axa lumii, un concept crucial pentru credințele multor culturi tradiționale care întruchipează legătura dintre cer și pământ. Această concentrare reflectă afinitatea puternică și persistentă a lui Brâncuși pentru sacru, cosmic și mitic. Coloana Infinitului tratează, de asemenea, o altă temă a operei lui Brâncuși, ideea infinitului, sugerată aici de repetarea unor forme identice romboide. Această imagine prezintă cea mai faimoasă sculptură dintre variantele asemănătoare făcute de Brâncuși, o versiune care a servit drept element central al memorialului sculptural tripartit pentru soldații căzuți la datorie în Primul Război Mondial ridicat la Târgu-Jiu, în 1938.
Vrăjitoarea (1916-1924)
Cultura românească a avut o mare influență asupra lui Brâncuși, fiind pasionat mai ales pasionat de folclor şi tradiţii. Deși, în general, nu a menționat referințe specifice pentru lucrările sale, Vrăjitoarea, care a fost sculptată dintr-o porțiune a unui trunchi de copac în care s-au întâlnit trei ramuri, se spune că a fost inspirată de o vrăjitoare dintr-o poveste populară românească.
De asemenea, s-a folosit şi de arta tribală africană pentru sculpturile sale, influențate parțial de exemplul lui Paul Gauguin. La fel ca în lucrarea de față, fundația a fost elementul important ale sculpturilor lui Brâncuși; sculptate manual de artist, fundaţiile sale au fost concepute ca lucrări de artă în sine - un concept cu adevărat inovator în istoria sculpturii, înlăturând tradiția veche de secole de a distinge între o operă sculpturală și baza, fundaţia pe care se află.
Pasăre în văzduh (1928)
Imaginea păsărilor a reprezentat un itneres major pentru creaţiile lui Brâncuşi, într-o mare parte a carierei sale. Începând cu sculptura Maiastra din 1910, bazată pe o pasăre din folclorul românesc, a trecut la lucrări precum Pasărea Magică și Pasărea de Aur. În aceste lucrări intens lustruite, Brâncuși renunță la atributele fizice ale păsării, concentrându-se în schimb pe capturarea „esenței zborului”, prin figuri alungite, ușor conice, care sugerează mișcarea rapidă, ascendentă a păsării.
Unde se află acum „Sărutul” şi povestea Tatianei Rachewskaia
Această sculptură se află în prezent în cimitirul Montparnasse, unde a fost sigilată. Un război financiar incredibil, cu mize enorme, a pus statul francez în fața unei familii rusești. Potrivit cunoscătorilor, această sculptură este în prezent cea mai scumpă sculptură de pe piața mondială de artă.
Mulți vizitatori care, în fiecare zi, merg să vadă celebrele morminte din Gainsbourg, Baudelaire sau Maupassant sunt destul de surprinși să treacă prin fața unei ciudate cutii de lemn care acoperă o piatră funerară. Sub această cutie se află faimoasa lucrare a lui Brâncuși împodobind mormântul unei tinere rusoaice care, până de curând, era total necunoscută.
Numele ei este Tatiana Rachewskaia. Sculptura „Sărutul”, a atras multă atenție, deoarece reprezintă un cuplu atât de conectat încât cei doi îndrăgostiți sunt reprezentați ca fiind împletiți în eternitatea unui sărut. O expresie a iubirii nebunești, un ecou tulburător în povestea unei tinere rusoaice, înconjurată de o aură de mister, pe care Brâncuși a făcut-o, involuntar, la fel de nemuritoare ca opera sa.
Povestea rusoaicei a avut un final tragic, potrivit România Insider, întrucât tânăra s-a sinucis la Paris în 1910, la vârsta de doar 23 de ani. Sunt zvonuri despre acest personaj enigmatic care fascinează și strârnesc de altfel imaginația şi curiozitatea oamenilor. Se spune că este o rudă a marelui Tolstoi și chiar apare în romanul scriitorului revoluționar Ilya Ehrenburg, „Bărbați, ani, viață”.
Este descrisă ca fiind o femeie care a intrat în închisoare și apoi a fugit la Paris pentru a studia medicina. Tot aici s-a îndrăgostit de un medic de origine română, Solomon Marbais. S-a născut astfel o iubire pasională care a distrus totul în calea sa. Sora doctorului, într-o zi ploioasă de la sfârșitul lunii noiembrie 1910, a găsit-o pe tânără spânzurată în camera ei de pe bulevardul Port-Royal. Familia, care a venit în special din Rusia, a avut dorinţa de a ridica un monument unic în memoria ei. Prieten al doctorului Marbais, Constantin Brâncuși era încă necunoscut la acea vreme, fiind doar un simplu ucenic, printre altele, al celebrului sculptor Rodin. Brâncuși tocmai terminase sculptura „Sărutul” şi a oferit-o familiei.
Mormântul, care ar fi fost complet ignorat în alte circumstanțe, a devenit locul de întâlnire pentru îndrăgostiţii din întreaga lume, cupluri care pot merge la sculptură pentru a sărbători discret puterea dragostei lor și astfel să-şi promită iubire eternă.
Odată cumpărată cu 200 de franci de la Brâncuși, valoarea lucrării ar stabili astăzi noi recorduri pe piața artei moderne. Totul a început în 4 mai 2005, la o licitație Christie's din New York. L'Oiseau dans l'espace, o sculptură din marmură a lui Brâncuși, a atins suma gigantică de 27,5 milioane de dolari. Un record mondial pentru o sculptură și o adevărată explozie pe piața artei. Șase săptămâni mai târziu, moștenitorii Tatianei Rachewskaia s-au întors hotărâți să își afirme drepturile și să recupereze sculptura care valora practic o avere. Dealerul de artă Guillaume Duhamel a fost responsabil pentru acest lucru. Simțind o oportunitate de îmbogăţire, el a mers la familie pentru a-i convinge să lupte pentru recuperarea sculpturii. Planul său era să înlocuiască „Sărutul” din cimitir cu o copie și să vândă originalul la o licitație. Ministrul francez al Culturii de atunci, Renaud Donnedieu de Varbres, s-a opus puternic acestei idei.
Statul francez susține că mormântul și monumentul formează un tot inseparabil. Pe de altă parte, avocații familiei Rachewskaia susțin că lucrarea a existat înainte de a fi plasată pe monument și că Brâncuși a fost plătit pentru instalarea acesteia. Pe 12 aprilie 2018, Curtea Administrativă din Paris a respins încă o dată toate cererile familiei. Și pentru ei însă, lucrarea a fost considerată inseparabilă de mormânt, sub pretextul că monumentul din piatră pe care se sprijină „Sărutul” este semnat de mâna maestrului și dedicat în special Tatianei.
Supravegheată video, sculptura lui Brâncuși îi îngrijorează pe experții care se tem că lucrarea se va deteriora, va fi vandalizată sau mai rău, va fi furată. Aceasta ar fi o tragedie pentru toți admiratorii marelui sculptor. Un lucru este sigur, „Sărutul” nu aparține nimănui până la sfârșitul acestei bătălii, întrucât nici îndrăgostiții nu o pot admira liber, departe de muzee.
Muzele lui Constantin Brâncuşi
Florence Meyer
O colecție de scrisori de dragoste ale lui Constantin Brâncuși către Florence Meyer, care se întinde pe aproximativ două decenii, a fost scoasă la licitație pe 4 martie 2020 la Palatul Cesianu-Racovița din București. Două decenii a durat şi impresionantă poveste de iubire dintre cei doi, în ciuda diferenţei de vârstă.
Intitulat „O poveste de dragoste” - licitația a conţinut 15 articole din corespondența lui Brâncuși, fiecare semnat cu numele său sau aliasul Morice, precum și alte documente importante din colecția unui scriitor; prețul de plecare pentru fiecare literă a fost de 1.000 de euro.
Scrisorile au fost autentificate de expertul Dr. Radu Varia, membru al mai multor academii, inclusiv Academia Regală Scoțiană, Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris și Academia de Științe și Arte din Salzburg.
Florence Meyer a fost o dansatoare americană modernă, cunoscută și pentru pasiunea ei pentru fotografie, care a realizat câteva portrete celebre ale actorilor și artiștilor din timpul ei. Prieten apropiat și protejat al artistului vizual Man Ray, a fost căsătorită cu actorul Oskar Homolka, consacrat în filmele lui Hitchcook.
Artista a făcut cunoştinţă cu Brâncuşi prin intermediul mamei sale, jurnalista Agnes Ernst Meyer, care l-a cunoscut şi sprijinit în multe rânduri, din punct de vedere profesional, pe sculptor. Tânăra voia să devină dansatoare, motiv pentru care a venit la Paris. Astfel a ajuns într-o zi la atelierul sculptorului şi prietenului mamei ei. S-a format astfel o relaţie apropiată care a durat ani de zile, chiar şi după ce Florence căsătorit, continuând să îi trimită lui Brâncuşi diferite pachete cu haine şi delicatese. Aceasta i-a fost muză pentru sculptura „Miracle”.
Margit Pogany
În 20 de ani, Brâncuşi a creat 19 sculpturi pe care le-a denumit „Domnişoara Pogany”, muză fiindu-i chiar pictoriţa unguroaică Margit Pogany, pe care a cunoscut-o în 1911 şi cu care a avut o relaţie de iubire de câteva luni.
Prinţesa Marie Bonaparte
Inspiraţie pentru „Prinţesa X” i-a fost însăşi prinţesa Marie Bonaparte. Sculptura a fost criticată şi considerată controversată pentru asemănarea ei cu un falus.
Eileen Lane
O altă muză care l-a ajutat în crearea sculpturii care îi poartă de altfel numele a fost americanca de origine irlandeză Eileen Lane, cu care Brâncuşi a avut o scurtă relaţie, dar pe care a adus-o şi acasă, la Hobiţa, deşi exista o diferenţă de vârstă între ei şi nu erau căsătoriţi.
Vera Moore
Pentru opera „Vrăjitoarea”, Brâncuşi ar fi folosit-o ca muză pe Vera Moore, o pianistă despre care se spune că i-ar fi născut un fiu. John Constantin Brâncuşi Moore nu a fost niciodată recunoscut.
Considerat un reprezentat al formalismului burghez cosmopolit, Constantin Brâncuşi a murit în 1957 ca cetăţean francez, cu o tristeţe profundă pentru părăsirea lumii pe tărâm străin, aşa cum chiar el i-a mărturisit duhovnicului la ultima împărtăşanie: „cu inima tristă că sunt departe de ţara mea”.
Astăzi, este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.
