Antena LIVE

Curs valutar

Viceprim-ministrul Ungariei, MESAJ pentru români

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, preşedinte al Partidului Creştin Democrat, le-a transmis românilor, sâmbătă, să respecte "litera şi spiritul punctelor de la Alba Iulia", precizând că va acorda tot sprijinul comunităţii maghiare din Transilvania. 

De la 13.05.2017, 16:48
WhatsApp

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, preşedinte al Partidului Creştin Democrat, le-a transmis românilor, sâmbătă, să respecte "litera şi spiritul punctelor de la Alba Iulia", precizând că va acorda tot sprijinul comunităţii maghiare din Transilvania. 

El a explicat, la Congresul UDMR care se desfăşoară la Zalău, că prin autonomie maghiarii nu au solicitat ceva ce nu există în altă parte a Europei. 

"Maghiarii din Transilvania niciodată nu au solicitat, nu au revendicat absolut nimic ce nu există în altă parte şi nu ar exista în altă parte a Europei. Niciodată dvs nu aţi cerut nimic care să nu fie cerut şi obţinut de altcineva, de alte minorităţi. Adresez aceste cuvinte şi prietenilor români: trebuie să acceptaţi că există drepturi minoritare care sunt acceptate de statele europene, nu puteţi spune că există drepturi minoritare care sunt acceptate în alte părţi ale Europei, dar nu sunt acceptate pentru minoritarii maghiari, pentru că, dacă acceptăm, acest lucru înseamnă că suntem mai prejos decât celelalte naţii din Europa, dar acest lucru, evident, nu este adevărat. Noi, maghiarii, nu suntem mai prejos decât celelalte naţii din Europa, suntem egali. Deci, dacă au alţii acces la alte drepturi şi noi trebuie să avem acces la acele drepturi. Şi nouă trebuie să ni se asigure aceleaşi drepturi minoritare. Dacă unii au dreptul la ceva, şi noi avem voie la acelaşi lucru", a afirmat Semjen Zsolt. 

Vicepremierul Ungariei i-a invitat pe români să vadă cum funcţionează autonomia locală în alte state, precum Spania, fiind de părere că aceasta a adus beneficii regiunilor respective. 

"Apropo de 100 de ani de la înfiinţarea statului român, dragi prieteni români, uitaţi-vă în jur, întrebaţi românii care lucrează în străinătate, verificaţi modelele începând din Spania, dar şi alte ţări, unde există comunităţi de români şi unde există autonomie, oare autonomia aceea realizată acolo a dăunat ţării respective? Oare nu stau lucrurile chiar invers? Autonomia a adus beneficii atât majorităţii, cât şi minorităţii. Atât din punct de vedere economic, cât şi social, regiunile unde s-a acordat autonomie - a adus beneficii, a contribuit la dezvoltarea regiunii respective. Declaraţia de la Alba Iulia, dragi prieteni români, vă rog să respectaţi litera şi spiritul punctelor de la Alba Iulia", a susţinut Semjen Zsolt, conform Agerpres. 

El i-a îndemnat pe maghiari să îşi trimită copiii la grădiniţe în limba maghiară, subliniind că va fi acordat tot sprijinul comunităţii maghiare din Transilvania. 

"Vreau să vă dau un exemplu: dacă copiii dvs merg la grădiniţă cu limba de predare maghiară, cu siguranţă acest lucru reprezintă o garanţie pentru a susţine şi a menţine sistemul de învăţământ educaţional şi toate celelalte instituţii culturale de limbă maghiară. Nu există nicio limită din punct de vedere financiar. Vreau să vă îndemn să creaţi grupuri la grădiniţe, să începeţi grădiniţe şi ceea ce am început în Ucraina subcarpatică şi ceea ce am început în sudul Slovaciei cu comunităţile maghiare de acolo, acelaşi lucru va continua şi aici. Este foarte important să ai cuvântul care te menţine, limba, dar ai nevoie şi de pâine, nu poţi numai să supravieţuieşti cu identitate culturală, cu acele cuvinte rostite în limba maternă şi să ai expresia identităţii culturale. Este foarte important să ai şi locuri de muncă, să ai un venit decent, salarii decente ca să poţi să supravieţuieşti în ţara în care te-ai născut şi să te dezvolţi acolo", a afirmat Semjen Zsolt. 

Liderul ungar a adăugat că pentru sporirea natalităţii Guvernul de la Budapesta va acorda alocaţii în valoare de circa 200 de euro fiecărei mame care are cetăţenie maghiară. 

"Vreau să vă spun încă un lucru: noi, aici, în Europa centrală şi de Est, avem o problemă foarte mare, dar acum vorbesc doar de ţara mea, o problemă uriaşă, problema demografică.

Însă noi credem următorul lucru: soluţia pentru problema demografică nu este fenomenul migraţionist, nu este o soluţie ca să vină alţii şi să îţi populeze ţara, să asiguri mână de lucru de afară, ai nevoie de o politică de sprijinire a familiilor, care să îi crească natalitatea, prin care poţi să îţi dezvolţi comunităţile.

Şi noi spunem că primul pas este acordarea unei alocaţii de maternitate de 64.000 de forinţi, în jur de 200 de euro, fiecărei mămici, şi această subvenţie, alocaţie, va fi acordată tuturor mămicilor care au cetăţenie maghiară", a mai spus vicepremierul Ungariei, potrivit Agerpres. 

Circa 800 de delegaţi şi 200 de invitaţi, printre care reprezentanţi ai partidelor politice din ţară şi din străinătate, sunt prezenţi sâmbătă la cel de-al XIII-lea congres al Uniunii Democrate Maghiare din România, care se desfăşoară la Zalău. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
IRCC creşte iar. Vă gândiţi să faceţi o refinanţare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce a putut să pățească o familie de români în vacanța în Turcia, la un...
Fanatik.ro
Publicat 30.09.2024
„Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”. Cum umilește...
spotmedia.ro
Publicat 30.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Meteorologii Accuweather anunță noua prognoză meteo. Ce ne așteaptă, de fapt,...
Gandul
Publicat 30.09.2024
„Nici în România nu e așa”. O româncă de 86 de ani, forțată să...
Adevărul
Publicat 30.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 1 octombrie 2024. Leii se gândesc la fericirea lor. Află ce...
CaTine
Publicat 30.09.2024
A venit iarna în România! Imagini cu stratul de zăpadă care s-a depus deja în...
spynews.ro
Publicat 30.09.2024
Un fanatic al fotbalului ridică în picioare stadioane, dar nu cu mingea »...
GSP
Publicat 29.09.2024
Este una dintre cele mai frumoase gări din România! A apărut și într-un film...
Click.ro
Publicat 30.09.2024
Ce mașini nu ar cumpăra un mecanic niciodată. Ce probleme au aceste vehicule...
Useit
Publicat 30.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
VIDEO. „Nu mai am voie să îmi bat nevasta?” Scandal la metroul din...
libertatea.ro
Publicat 30.09.2024
Hailey Bieber a mers la biserică îmbrăcată cu o haină luxoasă de 5700 de...
ZU
Publicat 30.09.2024
Ciorbă de fasole. Rețetă de post, gustoasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 30.09.2024
Cum gătești dovleacul pentru copii. Trucuri simple și rapide
Deparinti
Publicat 30.09.2024
De ce numărul românilor care se întorc definitiv acasă a crescut...
ziare.com
Publicat 30.09.2024
Kate del Castillo face istorie la Hollywood, însă rămâne fidelă principiilor...
Happy
Publicat 30.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Pozițiile corecte pentru un somn odihnitor. Cum este indicat să dormi
Medicool
Publicat 30.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024