Victimele accidentului transmis live pe Facebook din Tulcea, plânse de sute de oameni. Un şofer cu BMW a distrus o familie
Victimele accidentului transmis live pe Facebook din Tulcea sunt plânse de sute de oameni. Un şofer cu BMW a distrus o întreagă familie, intrând cu bolidul, la peste 150 la oră, în curtea casei, unde a ucis o tânără însărcinată, pe fiul ei de 3 ani şi pe bunica femeii, 79 de ani.
De Cosmin Stăniloiu la 12.08.2019, 08:58Victimele accidentului transmis live pe Facebook din Tulcea sunt plânse de sute de oameni. Un şofer cu BMW a distrus o întreagă familie, intrând cu bolidul, la peste 150 la oră, în curtea casei, unde a ucis o tânără însărcinată, pe fiul ei de 3 ani şi pe bunica femeii, 79 de ani.
Sunt sute de mesaje care îi plâng pe cei trei morţi ai accidentului de la Văcăreni, din Tulcea, transmis live pe Facebook. Rudele şi prietenii sunt îngroziţi de felul în care Fatma, tânăra mămică însărcinată şi fiul ei, alături de bunică, au murit fără să aibă vreo şansă.
Un BMW M6 decapotabil, de 570 CP, a intrat într-o curte cu peste 150 km/h. Un copil de 3 ani şi o femeie de 79 de ani au murit pe loc. Mama copilului, Fatma, care era însărcinată în 7 luni, a murit în elicopterul SMURD care o transporta la Galaţi. O altă persoană din curte e rănită grav în spital, la fel doi bărbaţi care erau în BMW.
Şoferul care a ucis un copil de 3 ani, pe mama lui, însărcinată, şi bunica, la Tulcea, a fost filmat când iese din maşină şi fuge. Bărbatul, care are 39 de ani, era beat şi a intrat cu 150 la oră în curtea unei case, în Văcăreni.
Un bărbat care călătorea pe bancheta din spate a BMW-ului a transmis live pe Facebook accidentul. În imagini se vede cum şoferul e şicanat de un al treilea ocupant al bolidului, care stătea în dreapta.
Live-ul pe Facebook, făcut de pe bancheta din spate a mașinii decapotabile, începe din momentul în care șoferul, un bărbat din Luncavița, demarează.
Umează o cursă nebună, de aproape 2 minute. Șoferul gonește cu viteză foarte mare. Pierde controlul mașinii, care zboară de pe șosea și intră într-o curte din localitatea Văcăreni, unde lovește 4 oameni. La 17 secunde după impact, şoferul e văzut pe imagini cum coboară din maşină şi fuge. Prietenii lui, răniţi, au fost scoşi dintre fiarele contorsionate.
Mașina a luat foc după impact, dar, așa cum se vede în imagini, incendiul a fost stins.
Polițiștii au reușit să îl prindă rapid pe şofer, la Luncaviţa, acolo unde locuieşte. L-au supus alcooltestului și au descoperit astfel că era băut. Rezultatul etilotestului a fost de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.