Vijeliile au lovit România cu o forţă impresionantă
Vijeliile au lovit, în ultimele ore, România cu o forţă impresionantă. A fost, de altfel, o noapte furtunoasă, la propriu, pentru locuitorii Capitalei şi pentru cei din alte cinci judeţe din sudul ţării.
De Redactia Observator la 30.05.2019, 14:29Vijeliile au lovit, în ultimele ore, România cu o forţă impresionantă. A fost, de altfel, o noapte furtunoasă, la propriu, pentru locuitorii Capitalei şi pentru cei din alte cinci judeţe din sudul ţării.
Avertizarea de fenomene extreme a adus ploi puternice şi fulgere în Ilfov, Buzău, Călăraşi, Giurgiu şi Ialomiţa. Totul a durat mai bine de o oră şi jumătate, timp în care s-au adunat până la 25 de litri de apă, pe metru pătrat.
Ieri, în Maramureş, de pildă, norocoşi au fost cei care au reuşit să se pună la adăpost din calea urgiei. Chiar şi aşa, grindina cât pumnul a băgat în spital nouă oameni. Sute de maşini au fost ciuruite de gheaţă.
În Neamţ, judeţ aflat sub cod portocaliu, oamenii s-au trezit brusc cu mâl şi apă în locuinţe, din cauza ploilor torenţiale. La fel şi mai multe drumuri, pe care maşinile par, mai degrabă, că plutesc, decât înaintează.