Vreme caniculară în intervalul 17-19 septembrie în întreaga țară;temperaturile pot ajunge vineri la 37 grade
Administrația Națională de Meteorologie a informat că în perioada 17-19 septembrie vom avea parte de vreme deosebit de caldă, cu temperaturi ce vor atinge în unele regiuni și 37 de grade Celsius.
De Redactia Observator la 16.09.2015, 13:39Administrația Națională de Meteorologie a informat că în perioada 17-19 septembrie vom avea parte de vreme deosebit de caldă, cu temperaturi ce vor atinge în unele regiuni și 37 de grade Celsius.
Conform meteorologilor, în zilele de joi, vineri și sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în regiunile intra-carpatice. Astfel, în Banat, Crișana, Maramureș și local în Transilvania, frecvent vor fi temperaturi maxime de 33-34 de grade.
De asemenea, vineri, 18 septembrie, se vor înregistra izolat și valori termice maxime de 35-37 de grade, la amiază, când și indicele temperatură-umezeală va atinge local pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.
Sursa: AGERPRES