Zidarul din Ilfov care s-a dat drept stomatolog a fost eliberat
Zidarul cu 8 clase din Ilfov care s-a dat drept stomatolog a fost eliberat. La ieșirea din secția de poliție, bărbatul a susținut că este medic.
De Cristian Toteştean la 09.02.2019, 20:43Zidarul cu 8 clase din Ilfov care s-a dat drept stomatolog a fost eliberat. La ieșirea din secția de poliție, bărbatul a susținut că este medic.
Potrivit polițiștilor, pe numele zidarului care s-a dat drept dentist nu a fost depusă nicio plângere. El a fost pus în libertate.
La plecare, el a susținut că este medic. Bărbatul din comuna Gruiu, județul Ilfov, a tratat zeci de pacienți ca dentist, deși are doar 8 clase, conform surselor din anchetă. El are acasă, de altfel, un cabinet stomatologic bine dotat.
El riscă închisoare între 3 luni și 1 ani, pentru exercitarea fără drept a unei profesii. În comuna Gruiu, bărbatul e cunoscut drept ”Costel zidarul” sau Dentistul. Localnicii spun că, de fapt, soția lui a fost stomatolog, dar nu a mai profesat din cauze medicale.