Antena LIVE

Avantajele lui Iohannis în faţa lui Mark Rutte în cursa pentru şefia NATO. Iulian Chifu: Diplomaţia românească a avut şansa să acţioneze

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Analistul politic Iulian Chifu a explicat la Observator ce şanse are şeful statului să ajungă şeful NATO.

De la 12.03.2024, 18:22

Observator: Cum vedeţi acest anunţ al preşedintelui Iohannis ?

Iulian Chifu: A venit cu nişte argumente pe masă pentru că în primul rând estul Europei şi în al doilea rând România, prin preşedintele Iohannis, să preia o asemenea funcţie. În orice caz este o funcţie importantă la nivel euro-atlantic. Este o discuţie veche. S-a mai discutat şi despre preşedinţia Consiliului European.

În momentul de faţă postura de fost preşedinte timp de 10 ani, dar şi realizările, inclusiv respectarea angajamentelor României, legate de alocarea de 2% din PIB pentru Apărare, iată 2,5% în ultimii doi ani, peste 20% parcă 35% era ultima sumă pentru 2022 în investiţii în noi capabilităţi militare, toate dau argumente pentru ca o asemenea candidatură să fie propusă şi susţinută. Formula va fi aceea a unui vot în consiliul nord-atlantic în care şefii de stat şi de guverne trebuie să decidă prin consens varianta optimă pentru viitorul secretar general al NATO.

Observator: În primul rând, trebuie să existe unanimitate la vot. Iar în al doilea rând americanii îl sprijină pe Mark Rutte în acest moment, la fel ca şi foarte mulţi membri. Deci ar fi o cursă între cei doi. Cum vedeţi momentul?

Pe acelaşi subiect

Iulian Chifu: Vorbim despre o susţinere în contextul absenţei unei variante. Pentru că despre asta este vorba. Când aveam un singur competitor aveam o susţinere clară şi asumată. În momentul de faţă vorbim de doi competitori. Probabil că preşedintele Iohannis luând în considerare această candidatură despre care s-a mai auzit recent, diplomaţia românească a avut şansa să acţioneze. Am avut summitul PPE săptămâna trecută. Probabil că există un instrumentar de natură diplomatică care să transmită şi aceste negocieri îl fac să considere că este o şansă serioasă de a obţine această funcţie chiar şi în competiţia cu Mark Rutte. 

Observator: În contextul alegerilor de la noi din ţară s-ar putea perturba ceva?

Iulian Chifu: Nu se pune problema. Mandatul va fi până la sfârşitul anului. Nu se pune problema ca preşedintele, de altfel a şi afirmat azi, faptul că nu va părăsi funcţia de preşedinte până la 21 decembrie. Şi cunoscându-l vă spun că îşi va duce mandatul de preşedinte până în ultima zi când va preda viitorului preşedinte al României pe care îl vom alege potrivit ultimelor înţelegeri în luna septembrie.

Context: Mark Rutte este, aparent, susţinut pentru funcţia de şef al NATO de SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Dar sunt şi ţări care nu sunt de acord cu numirea sa, precum Ungaria sau Estonia.  De pildă, fostul preşedinte estonian Toomas Hendrik Ilves a pus la îndoială credibilitatea lui Mark Rutte arătând că Ţările de Jos nu şi-au respectat angajamentul de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în timpul celor 13 ani ca premier. 

Ți-a plăcut acest articol?

klaus iohannis nato candidatura mark rutte
Întrebarea zilei
Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 10 mai 2024. Scorpionii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.05.2024
Mihai Albu, diagnosticat cu cancer! Cunoscutul designer a fost operat în urmă cu...
spynews.ro
Publicat 09.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cel mai vândut telefon Android în prima parte a anului 2024. Ce model a dominat...
Useit
Publicat 09.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă la 2 Mai: „Ați fost la...
libertatea.ro
Publicat 09.05.2024
A$AP Rocky a fost fotografiat ținându-și fiul în brațe. Rapperul și...
ZU
Publicat 09.05.2024
Budincă de orez cu mere caramelizate. Desert cu gust de copilărie
Hello taste
Publicat 09.05.2024
Cum înveți copilul să se apere fără violență fizică
Deparinti
Publicat 09.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Câtă sare poți consuma pe zi și cum să reduci cantitatea
Medicool
Publicat 09.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024