Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ebru Bolat, prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice. Părinţii ei şi-au vândut casa pentru a o susţine pe acest drum

Lumea sportului se schimbă. Iar noi trebuie să ţinem pasul cu ea. Anul acesta, la Jocurile Olimpice de la Paris, au fost incluse cinci noi discipline printre care breakdance şi kiteboarding. Noi încă nu avem sportivi în aceste competiţii. Dar ne-am calificat la yahting si mountain bike. Două sporturi foarte puţin practicate în ţara noastră, pentru care e nevoie de multe sacrificii şi foarte mulţi bani. Ebru Bolat, de exemplu, prima sportivă din România calificată la yahting a ajuns la această performanţă după ce părinţii ei au vândut o casă.   

De la 25.07.2024, 21:30
WhatsApp
Vezi și:

Faceţi cunoştinţă cu Ebru Bolat. Fata care a ştiut mereu că e cea mai bună într-un sport despre care abia se auzise în România - yahting. "Când am început yahtingul, deja din al doilea meu an, dupa ce am început, am câştigat titlul de campioană naţională", spune Ebru Bolat, yahting.

Sporturi noi la Olimpiadă. Povestea lui Ebru Bolat

Avea doar 9 ani. La 11 câştiga deja tot ce se putea câştiga la concursurile de yahting din România. Aşa că la 12 ani a plecat să cucerească lumea. La primul său campionat european a terminat cursa penultima. O mare victorie, totuşi, pentru fetiţa care înţelegea că victoriile mari se obţin cu paşi mici. Avea nevoie doar de vânt bun şi un antrenor. Cel mai bun! Copila de 12 ani şi l-a ales singură, după ce a terminat prima ei cursă la europene.   

"M-am dus la el: Salut, mă iei şi pe mine? Eu fiind penultima la europene, adică nu era extraordinar de încântat. Nu îl ajutam eu în echipa lui, el mă ajuta pe mine. Şi a zis: Bine, hai, vino la un antrenament şi mă uit să văd dacă ai potenţial", povesteşte Ebru Bolat, yahting.

Pe acelaşi subiect

Şi a plecat cu el în Austria. Un an mai tarziu Ebru a ieşit pe locul 8 la europene. Iar în anul următor a câştigat cursa. Ebru Bolat prindea avânt să cucerească lumea dintr-o barcă. În scurt timp devenea dublu campioană europeană şi vice campioană mondială. Următorul vis era Olimpiada. "Zece ani mai târziu după ce mi-am propus, m-am şi calificat", mai spune ea.

Prima sportivă din România la JO, proba de yahting

Şi a devenit prima sportivă din România care ne reprezintă la Jocurile OIimpice la proba de yahting. Dar asta după mai bine de 10 ani de muncă grea, antrenamente epuizante şi foarte scumpe. Toate în străinătate, pentru că în România nu avea nici unde, nici cu cine să se pregătească.  

"Din momentul în care s-a hotărât să meargă pe drumul olimpic, primii sponsori au fost familia, tatăl ei şi mama ei au facut niste sacrifcii foarte mari. Inclusiv vânzarea unei case ca să facă rost de banii necesari în faza incipientă a proiectului", a declarat Alexandru Octavian Micu, președintele Federației Române de Yachting.

Între 80.000 şi 200.000 de euro pe an costă pregătirea unui sportiv în acest domeniu, la nivel olimpic. Dar, când pasiunea e mare şi visul de a deveni campion olimpic şi mai mare, sportivii fac orice sacrificiu. 

Sacrificiile făcute în numele performanţei

"Cel mai mare sacrifiu pe care poate l-am făcut - colegii mei de vârsta mea, când scoteau fetele la suc, eu eram în pădure şi mă antrenam. Uneori fără niciun scop, dar mergeam şi mă antrenam pentru că îmi plăcea şi iată, acum, după câţiva ani, au început să vină şi rezultatele", spune Ede Molnar, mountain bike.

Cel mai important - calificarea la Jocurile Olimpice. Ede Molnar ne va reprezenta la proba de mountain bike. "Cea mai mare greutate a fost pentru mine că înaintea mea nu a făcut nimeni chestia asta. Adică nu vreau să greşesc, dar aşa cum fac eu nu a trăit nimeni în sportul ăsta", adaugă Ede Molnar, mountain bike.

Ei sunt noua generaţie. Noul val de sportivi care înseamnă, de fapt, viitorul Jocurilor Olimpice. Care se schimbă, şi ele, odată cu vremurile. "Trebuie să ne concentrăm pentru 2028 pe noile discipline care provin din sporturile urbane şi aici vorbim de skatebording, de treking, de climbing, de căţărare, vorbim de alte şi alte discipline care au foarte mare priză în rândul tinerilor", a declarat Mihai Covaliu, preşedinte COSR.

În programul Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028 au fost deja incluse 5 sporturi noi - cricket, baseball-softball, lacrosse, flag football și squash. Iar anul acesta, la Paris, vom vedea pentru prima dată în competiţia oficială kiteboarding sau breakdance. Rămâne încă pe lista de aşteptare dansul la bară, recunoscut ca sport de către Federaţia Internaţională, dar neacceptat, deocamdată, ca disciplină la Jocurile Olimpice. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

jocurile olimpice sportivi
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025