+18 IMAGINI ŞOCANTE! Jihadiştii din Irak se laudă că au omorât 1.700 de soldaţi
Poliţia din Irak şi Siria a făcut publice, prin intermediul reţelelor sociale, imagini cutremurătoare ale uciderilor în masă, deşi numărul real al deceselor nu este încă stabilit
De Redactia Observator la 15.06.2014, 22:20- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Poliţia din Irak şi Siria au făcut publice, prin intermediul reţelelor sociale, imagini cutremurătoare ale uciderilor în masă, deşi numărul real al deceselor nu este încă stabilit
Astfel, oamenii legii din cele două state au anunţat pe Twitter executarea a 1.700 de militari ai armatei irakiene, scriu cei de la ABC.es. Dacă se confirmă numărul, acesta ar fi cel mai mare masacru din ultimii ani .
Deşi anunţul a fost completat de imagini terifiante, deocamdată informaţia nu a putut fi verificată. Astfel. ONG-ul "Human Rights Watch" şi autorităţile irakiene se luptă acum pentru a confirma autenticitatea fotografiilor. "Nu mă îndoiesc de faptul că imaginile sunt reale, dar numărul de morţi este unul enorm", a declarat un oficial irakian.
În cazul în care autenticitatea imaginilor se confirmă, crimele din Irak şi Siria vor depăşi chiar şi atacul cu arme chimice din Damasc de anul trecut unde au fost ucise în jur de 1.400 de persoane.
Fotografiile care au făcut înconjurul lumii par a fi realizate în diferite locații din provincia Sallahuddin,printre care și Tikrit, care este situat în nordul Irak-ului, la 140 de kilometri de Bagdad.
Potrivit unui lider al unui consiliu apropiat Guvernului irakian, colonelul Suhail al Samaraie, militarii ISIS au comis, săptămâna trecută ”execuții la scară largă”, însă nu a putut confirma cu exactitate numărul deceselor.
În imaginile publicate pe internet, apar mai multe grupuri de soldați și zeci de persoane care sunt transportate în camioane la gropi comune. Acolo, oamenii sunt obligați să stea cu fața la pământ și cu mâinile la spate, iar militarii deschid focurile.
În urma analizării atente a fotografiilor, se pare că numărul morților oscilează între 20 și 60, fiind repartizați în cel puțin cinci fose comune. Ceea ce este realmente șocant, este faptul că imaginile sunt însoțite de mai multe descrieri precum : ”Așa am lichidat șiiții care încercau să fugă” sau ”Acesta este destinul șiiților Al Maliki”.