Pe 29 noiembrie și 1 decembrie, la Antena 1, ediții de sărbătoare în platoul Observatorului
Pe 29 noiembrie, Antena 1 aniversează 24 de ani și dă startul unor zile de sărbătoare.
De Redactia Observator la 28.11.2017, 14:47Pe 29 noiembrie, Antena 1 aniversează 24 de ani și dă startul unor zile de sărbătoare în care spectacolul, emoțiile intense și poveștile celor mai iubite vedete nu vor lipsi din peisaj.
După 24 de ani în care au fost alături de telespectatori, #mereucutine, echipa Observatorului intră acum sub lupă, iar cei care ocupă un loc la pupitru vor fi surprinși în momente speciale. Prin jurnale, intervenții și transmisii de ultim moment, prezentatorii au făcut parte din viața celor din fața micilor ecrane, iar acum aceștia au ocazia să afle secretele din spatele imaginii de știrist. Pasiunile, talentele, dar și poveștile cele mai dragi ale oamenilor Observator vor prinde contur într-o serie de materiale, ce fac parte din ediția de sărbătoare.
Astfel, Andreea Berecleanu, Octavia Geamănu și Anca Lungu vor oferi declarații emoționante despre cea mai frumoasă meserie, cea de mamă, în vreme ce Olivia Păunescu va demonstra că orice pasiune poate fi transformată în realitate cu suficientă determinare. Același lucru îl va sublinia și Daniel Osmanovici, prezentatorul din weekend, veteran al maratoanelor caritabile, care ne va dezvălui și alte hobby-uri interesante. Valentin Butnaru, prezentatorul matinal, ne va dezvălui rețeta succesului din spatele emisiunii pe care o moderează- The Wall- Marele Zid, în vreme ce Mihaela Călin va oferi telespectatorilor coordonate despre pasiunile care se pot cultiva toată viața.
„Pe 29 noiembrie, ziua noastrã e şi a ta. Suntem noi, mereu cu tine, la Antena 1!”, aceasta este deviza de aniversare. Miercurea aceasta, cei din fața micilor ecrane vor avea ocazia să le vadă pe vedete dintr-o perspectivă personală, iar seria specială de ediții și reportaje din platoul Observatorului va continua vineri, pe 1 decembrie.
-
Pe 1 Decembrie, Observator spune „Împreună suntem România”
De Ziua României, Observator Antena 1 continuă ediția de sărbătoare și le arată tuturor românilor că unitatea este cel mai important atu al unui popor. Sub sloganul ,,Împreună suntem România” , o serie de ediții speciale și reportaje destinate românilor vor dezvălui chiar de 1 Decembrie că în această țară există câți mai mulți oameni care ,,simt românește”.
O țară este întregită de popor și de simbolurile care o reprezintă, iar pentru fiecare dintre noi ,,România” are o valoare specială. Ediția de sărbătoare este prilej pentru români să trasmită un mesaj către cei din fața micilor ecrane și motiv pentru fiecare dintre noi să redescoperim simbolurile și tradițiile care ne definesc ca neam. Echipa jurnaliștilor Octavia Geamănu și Daniel Osmanovici le va ura românilor ,,la mulți ani” chiar din mijlocul paradei militare de 1 Decembrie, în vreme ce matinalii Olivia Păunescu și Valentin Butnaru vor sărbători din platoul de știri. Ediția va fi împodobită cu poveștile frumoase ale celor care cred în semnificația tricolorului, cu prezentările ale locurilor magice din România, dar și cu multe surprize pentru telespectatori.
De la ora 10:30 la 12:30, o ediție specială va aduce la pupitru o serie de invitați cunoscuți din familia de vedete a Antenei 1. Horia Brenciu și Maria Buză vor fi primii care vor păși în platoul Observatorului, fiind urmați de Nea Mărin, ce vine însoțit de fiica sa, Lavinia. Ce mărturisiri vor face aceștia, dar și care este mesajul lor pentru românii de acasă, telespectatorii Antenei 1 vor avea ocazia să descopere chiar de ziua lor.
Dăm startul sărbătorii chiar din platoul Observator al Antenei 1, iar zilele de 29 noiembrie și 1 Decembrie se vor împleti într-un spectacol unic, de care cei din fața micilor ecrane se vor bucura încă de la prima oră a dimineții.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și