35 de oameni au fost ucişi în Nigeria după un atac al hoţilor de vite
Cel puţin 30 de persoane au fost ucise de către hoţii de vite în cinci sate din provincia Zamfara, aflată în nord-vestul Nigeriei, au declarat sâmbătă autorităţile.
De Redactia Observator la 10.07.2021, 18:12Mărturiile localnicilor vorbeau iniţial despre un total de 43 de persoane ucise în atacurile comise de hoţii de vite pe care autorităţile nigeriene îi cataloghează în general drept "bandţi", potrivit Le Figaro.
Ajunşi în zonele respective folosindu-se de mai multe motociclete, hoţii au efectuat atacuri coordonate în mai multe sate din regiune şi au ucis mai mulţi săteni după care le-au incendiat casele. "Atacatorii au reușit să părăsească satele înainte de sosirea forțelor de ordine, care au fost întârziate din cauza calității drumurilor”, a explicat Mohamed Shehu, ofiţer al poliţiei.
Hoţii de vite atacă frecvent regiunile mai puţin populate din nord-vestul ţării
Potrivit unui comunicat, trupurile neînsufleţite au fost înmormântate vineri, iar persoanele care au supravieţuit, dar au fost rănite sunt internate în spitalul din Gusau, capitala provinciei. Nord-vestul şi centrul Nigeriei se confruntă în mod regulat cu astfel de atacuri ale hoţilor de vite care acţionează în general în satele izolate. În ultimele luni, atacatorii înarmaţi s-au orientat către o altă afacere profitabilă şi au început răpirile în masă ale elevilor de gimnaziu şi liceu. Luni, peste 100 de copii au fost răpiţi dintr-o şcoală din regiunea vecină, Kaduna.
Toate operaţiunile militare desfăşurate împotriva acestora, cât şi ofertele de amnistie propuse de autorităţi nu au reuşit până în prezent să pună capăt acestui şir de infracţiuni în masă care loveşte regiuni întregi din Nigeria.